Mort în propriul apartament

Descoperire șocantă pentru locuitorii dintr-un bloc din zona de sud a municipiului, după ce, aseară, au sesizat la 112 faptul că dintr-un apartament aflat la parter provine un puternic miros de cadavru. Pompierii sosiți aici au intrat pe fereastră și l-au găsit pe proprietar aproape în putrefacție, echipajul de la Ambulanță care venise la fața locului nemaiavând cui să acorde primul ajutor. Vecinii lui Vasile Diaconu spun că bărbatul avea 58 de ani și ultima dată l-au văzut în viață în urmă cu o săptămână. Atunci spunea că vrea să își pună capăt zilelor pentru că l-a părăsit soția, el nereușind să scape de patima băuturii. „Mi-a spus mie că el o să se omoare și peste câteva zile să vin să-i bat la geam și să chem pompierii dacă nu deschide. Zicea că nu mai trăiește fără nevasta lui, care îl părăsise că se săturase de cât putea el să bea. Acum când am venit încoace am zis să bat la geam și am văzut că nu deschide. În plus, pe scară mirosea de nu puteai respira și atunci am sunat la 112 și au venit pompierii de l-au găsit mort”, a declarat o vecină a pensionarului decedat.

Vizualizări: 221

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: