Mosor: Candidez ca să stea Belgher liniştit

Elena Mosor, primarul localităţii Alimpeşti, este hotărâtă să candideze pentru un nou mandat. Primăriţei îi vine greu să se despartă de primărie, declarând că în comuna Alimpeşti este toată munca ei şi că a demonstrat că poate conduce o unitate administrativ teritorială şi în condiţii de stres. ”Eu candidez ca să stea Belgher liniştit, să aibă un somn uşor. Eu candidez, de mine nu scapă. Candidez pentru că eu am muncit acolo şi am muncit şi cu el în spinare, şi cu Poliţia după mine. Eu am avut controale peste controale, nu am stat degeaba. Belgher nu are grijă decât să reclame, iar eu am grijă să muncesc, fiecare cu treaba lui”, a spus Elena Mosor, primarul din Alimpeşti. Cât priveşte candidatul PNL în localitate, Mosor spune că nici nu-l cunoaşte. Practic, Mosor a sugerat că PNL nu are nici un fel de activitate în comună. ”Candidatul PNL din localitate nici nu-l cunosc. La liberali este o fată consilier, Alina Coconu, care în patru ani nu a fost de acord cu nici un proiect, dar nici n-a justificat de ce, a zis că e dreptul ei să nu voteze şi atâta tot. Obligaţia ei este să şi contribuie cu câte ceva la bunul mers al localităţii, dar fiecare cu ce ştie. Eu nu mă tem de nimeni şi nici nu mă supăr pentru că de aia este competiţie şi de aia e democraţie”, a spus Elena Mosor, primarul localităţii Alimpeşti.

Vizualizări: 178

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: