Moţa a câştigat războiul cu fundaţia Mihaelei Geoană

Maria Moţa a câştigat disputa cu fundaţia „Renaşterea“, condusă de Mihaela Geoană, în privinţa mesajului "sexist" folosit într-o campanie de prevenire a cancerului la sâni. Agenţia Naţională pentru Egalitate de Şanse a fost informată oficial de către fundaţia respectivă despre faptul că a solicitat agenţiei de publicitate care se ocupa de campania în cauză să retragă toate afişele aflate în dispută. ANES a dat un termen limită fundaţiei Renaşterea pentru a retrage afişele expuse în special prin Bucureşti, lucru care s-a întâmplat cu puţin înainte ca Maria Moţa să depună o plângere la Consiliul Naţional pentru Combaterea Discriminării. Afişele în cauză prezentau sânii unei femei peste care era scris "ti-au adus măcar o promovare, merită un telefon", mesaj prin care era promovat un număr de telefon gratuit pus la dispoziţia femeilor interesate să afle amănunte despre cancerul la sân. Mesajul a fost însă considerat un "stereotip sexist", menit să discrediteze femeile de carieră care au promovat în baza pregătirii profesionale, nu a felului în care arată, afişele respective fiind acum depanotate din locurile în care au fost expuse.

Vizualizări: 96

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: