Motru: Lucrările la Parcul “Minerul” vor fi reluate

Câteva mii de cetăţeni din municipiul Motru vor avea un loc unde să se relaxeze. Asta pentru că, în vară, vor fi încheiate lucrările Parcul „Minerul”, proiect blocat la finanţare în ultimii doi ani din lipsă de fonduri, însă pentru care anul acesta s-au găsit resurse.

Societatea care se va ocupa de realizarea parcului este din Craiova. A executat peste 60% din lucrări iar restul vor fi definitivate până la 31 iunie, spune Dorin Hanu, primarul municipiului Motru. „Am fost la Bucureşti, am intrat la Fondul de Mediu şi am primit promisiunea că în acest an sunt bani suficienţi şi putem să demarăm lucrările. Cu noi a fost şi constructorul, care a primit asigurări că va primi banii. Pentru că 98% din fondurile respective sunt date de Ministerul Mediului. S-au făcut plantări şi unele trotuare, urmează să definitiveze fântâna arteziană, iluminatul public, trebuie replantaţi pomii care s-au uscat în perioada aceasta. Mai este mult de lucru, trebuie să pună pământ, să-l fertilizeze. Din 1,6 milioane cât era valoarea lui mai sunt de plătit în jur de 1,1 milioane”, a declarat Dorin Hanu, primarul municipiului Motru.

Autorităţile locale mai spun că era esenţial ca în zona T-urilor din municipiu Motru să fie înfiinţat un parc modern. „Parcul este într-o zonă centrală, în care sunt foarte mulţi tineri, şi este într-un loc care era destinat pentru acest tip de construcţii. Cetăţenii din zona respectivă, pentru relaxare au fost nevoiţi să meargă în celelalte două parcuri ale oraşului, la o distanţă destul de mare de zona în care locuiesc şi a fost o solicitare expresă a cetăţenilor. Este în mijlocul oraşului, într-o zonă în care locuiesc peste 5000-6000 de oameni”, a precizat primarul din Motru.

Vizualizări: 139

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: