Multinaţională, interesată să-şi mute afacerea în Parcul Industrial Sadu

Procedurile privind transferul suprafeţei de aproximativ 12 hectare de la Uzina Mecanică Sadu la Parcul Industrial Bumbeşti Jiu s-au blocat la Guvern. În condiţiile în care Parcul Industrial a pierdut investitori, la UM Sadu terenul respectiv este acoperit de buruieni. În momentul de faţă, conducerea Parcului Industrial poartă discuţii serioase cu o multinaţională, cu sediul în Braşov, care intenţionează să-şi disloce o parte din activitate la Gorj. Directorul Cristian Toader Pasti spune că nu dispune de toată suprafaţa solicitată şi că i-a sfătuit pe investitori să închirieze teren de la UM Sadu.

Conducerea Parcului Industrial Bumbeşti Jiu va afla la sfârşitul acestei luni dacă multinaţionala va veni în Gorj. Este o firmă franceză ce are ca o obiect de activitate prelucrarea lemnului şi care ar putea crea sute de locuri de muncă. „Discuţiile cu reprezentanţii acestei firme sunt într-un stadiu foarte avansat. În data de 26 ianuarie vom afla rezultatul negocierilor. Firma respectivă are sediul în Braşov, însă este interesată să-şi disloce o parte din activitate în Gorj pentru că în Braşov forţa de muncă este foarte scumpă şi în plus nu se mai găsesc oameni. În zona respectivă toţi au deja locuri de muncă bine plătite. Reprezentanţii acestei firme au venit în Gorj şi au făcut un studiu amănunţit. Ne-au cerut tot felul de date, s-au interesat cât costă un muncitor, cât costă un maistru. La noi forţa de muncă este foarte ieftină, iar oamenii vor să vină în Gorj. Este o firmă care ar crea sute de locuri de muncă. Am fost în Braşov şi am văzut activitatea acestei firme, este un colos, au peste 5 hectare de teren”, a declarat Cristian Toader Pasti.

Investitorii sunt nemulţumiţi din cauza Defileului Jiului, drumul fiind cu mult sub aşteptările lor. O altă problemă este că Parcul Industrial nu dispune de tot terenul solicitat de multinaţională. „Ca zonă nu suntem atractivi, accesul pe Defileul Jiului este foarte dificil. Ne-au solicitat 5.000 de mp de hale şi mii de metri pătraţi de platforme betonate, însă nu mai avem decât 2000 de mp pe care putem să-i închiriem. Diferenţa de teren pe care noi nu le-o putem pune la dispoziţie o pot lua cu chirie de la UM Sadu. Nu s-a mai făcut nimic în ceea ce priveşte transferul terenului de la UM Sadu. Treburile s-au blocat la minister. Este posibil să nu se mai facă niciodată acest transfer. S-ar putea ca terenul să le trebuiască în condiţiile în care se va extinde fabrica de armament. M-aş bucura să se extindă pentru că scopul nostru şi al lor este să asigurăm locuri de muncă”, a mai precizat Pasti.

EŞEC

Parcul Industrial Bumbeşti Jiu are o suprafaţă de 13,6 hectare. În urmă cu aproape un an şi jumătate, Gorjul a pierdut nişte investitorii din Asia din cauză nu a fost preluat terenul de la UM Sadu. Asta în condiţiile în care premierul Victor Ponta promitea în mai toate campaniile electorale că va rezolva problema transferului.

Vizualizări: 142

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: