N-ai voie să fii ateu dacă

De la o vreme încoace, ateii mă irită la fel de mult ca anti-maneliștii. Micii corporatiști, victime ale materialului și atât, degrabă dătători de bani pe telefoane mobile, plasme și concedii în străinătate, sunt atei și anti-maneliști pentru că AȘA TREBUIE. O aud în jur, văd că e cool, e un fel de modă. Băi, știți ceva? Sunteți mai răi ca maneliștii și creaționiștii! Mă rog, mai răi decât o bună parte dintre ei, cel puțin. Nu, nu „așa trebuie”. Trebuie să-mi explici. Trebuie să înțelegi și să mă faci să înțeleg. De ce ești anti-manelist și ce te face mai bun decât maneliștii? Și, desigur, de ce ești ateu?
Eu mă consider ateu, deocamdată. În nici un caz nu sunt pe deplin convins că acesta e răspunsul corect și final. Îmi păstrez, aproape peste tot, o marjă de eroare. Nu de frica greșelii, ci din contră; din respect pentru greșeală. Toți putem greși, oricât de evidente ar părea argumentele și oricât de dragi ne-ar fi ele. Un om inteligent nu e niciodată ferm convins.
Nu poți fi ateu sau anti-manelist dacă ești prost. N-ai voie. Dacă nu citești, dacă nu ești curios, dacă nu vrei să afli, dacă spiritul nu ocupă, în viața ta, un loc măcar egal cu acela al materialului, atunci nu ești nimic. Ești doar un bou prost care trece prin viață fără să lase nimic în urmă, în afară de apartamentul ăla de 50 de metri pătrați, plătit din greu în 30 de ani, de la marginea Bucureștiului. Nu ești nici ateu, nici credincios, nici manelist, nici rocker. Ești nimeni. Ești zero. Ești nimic.
Încerc de ceva vreme să găsesc cele mai bune argumente pentru creaționism. Da, există. Cel mai probabil nu le știți. Nu-s labele din biblie, nu-s prostiile predicate de biserică. Sunt explicații logice date de filosofi superbi, ele însele superbe, urmări ale unor frământări de ani sau de vieți. Și nu-s rele deloc.
Hume are un personaj care ar trebui să fie printre preferații oricărui necredincios. De fapt, ai oricărui om care gândește. Îl cheamă Philo. În conversațiile sale îndelungate cu credinciosul Demea, Philo argumentează bine și luptă cu grație și eleganță. În cele din urmă, însă, pierde disputa. E cenzura deisto-religioasă de vină pentru înfrângerea lui Philo, la finalul cărții lui Hume? Discutabil. Dar cu toții trebuie să ne întrebăm, totuși, de ce pierde Philo; și de ce Demea sună atât de coerent. Chiar și aceia cu iPhone care se uită ca imbecilii la Game of Thrones.

Vizualizări: 426

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: