Naşu’ de la FRF: „Nu e nimic întâmplător că Pandurii e pe primul loc!”

Pandurii strâng laude din toate părţile după startul entuziasmant de sezon. Şeful Federaţiei, Mircea Sandu nu a ratat nici el ocazia de a lăuda munca depusă la Tg-Jiu de Grigoraş şi compania.

Modelul Pandurii stârneşte admiraţie şi invidie. Gorjenii au reuşit cu bani puţini să închege o echipă care priveşte de sus la restul plutonului.

Grigoraş, elementul cheie

Pandurii domină liga 1. Cu jucători aduşi de la Curtea de Argeş, alţii de la Tg-Jiu, Cluj sau Galaţi, toţi cu bani puţini sau deloc, gorjenii şi-au făcut super echipă. Practic şi străinii veniţi la Pandurii, au venit pe sume extrem de modice şi pe salarii nepiperate. Grigoraş i-a făcut însă pe toţi să joace ca o echipă şi să lege un joc de pase care l-a impresionat şi pe şeful Federaţiei, Mircea Sandu. „Întotdeauna omul sfinţeşte locul. Eu sunt un om care ţine la continuitate iar Grigoraş e deja de 2 ani la Tg-Jiu. Nu e nimic întâmplător că sunt pe primul loc, Grigoraş a avut răbdarea necesară să-i convingă pe cei de acolo să-l lase să-şi facă treaba. Omul face o treabă bună, are o continuitate cu lotul de jucători. Dacă vă uitaţi bine, Pandurii aproape că ştii echipa pe dinafară. Adică cum era pe vremuri la noi, în anii 70-80’, domne echipele nu se schimbau decât dacă se accidenta vreunul sau dacă era suspendat. Asta înseamnă că există coeziune, oamenii ştiu cum să se mişte, cum să se aşeze, care cum face planul tactic, tehnica individuală şi aşa mai departe”, crede Naşul de la Federaţie.

Pot copia modelul Urziceni sau Galaţi

Sandu e convins că Pandurii ar putea urma modelul de succes Urziceni sau Galaţi, echipe ce au cucerit titlul în ultimii ani fără să fie cotate cu şanse la startul sezonului. „Deci e un exemplu, aşa cum a dat şi Dan Petrescu care a stat 3 ani la Unirea Urziceni sau Dorinel Munteanu, 2 ani şi jumătate la Galaţi. Domne, omul sfinţeşte locul, e un proverb care se regăseşte şi în realitate. Dacă rămân serioşi...am văzut declaraţiile jucătorilor după ultimul meci câştigat cu Rapid la pas, la pas...sunt realişti, cu picioarele pe pământ, se gândesc la performanţă. Dacă reuşesc să se menţină acolo în primele 3 locuri, o să aibă o şansă”, mai zice Sandu într-o intervenţie la Radio GSP.

Vizualizări: 144

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: