Nepăstrarea curăţeniei în oraş, amendă de 250 de milioane de lei

Târgujienii care nu respectă curăţenia riscă să primească amenzi usturătoare.  Poliţia Comunitară şi Garda de Mediu au demarat, începând de ieri, o serie de acţiuni ce au în vedere atât identificarea persoanelor fizice, cât şi a  agenţilor economici care depozitează resturi menajere şi saci cu moloz la periferia oraşului sau în apropierea căilor ferate. De asemenea, vor fi verificate toate societăţile comerciale care nu au încheiat contracte cu societatea Polaris pentru colectarea gunoiului.

Cetăţenii de etnie rromă care comercializează marfă second-hand se vor afla şi ei în vizorul poliţiei deoarece tone de haine şi încălţămintea nevândută sunt aruncate pe malurile râurilor sau la marginea pădurilor.

Ion Tudor, şeful Poliţiei Comunitare a declarat că numărul sancţiunilor pentru nepăstrarea curăţeniei au crescut.  „Problema curăţeniei devine din ce în ce mai gravă în municipiu Târgu Jiu. În ultimele două luni am aplicat un număr de 150 de sancţiuni pentru nerespectarea curăţeniei. Valoarea totală a amenzilor s-a ridicat la aproximativ 6000 de lei. Amenzile noastre sunt destul de mici în comparaţie cu fapta. Pe legea mediului vom putea aplica sancţiuni de până la 250 milioane de lei.

Vizualizări: 107

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: