Neplata amenzilor lasă şoferii fără permis

Neplata amenzilor rutiere în termen de 30 de zile ar putea duce la suspendarea permisului de conducere, iar în anumite cazuri şoferii care produc accidente grave ar putea rămâne fără permis până la trei-patru ani, a declarat ministrul de Interne, Radu Stroe.

Ministrul de Interne a precizat că instituţia pe care o conduce pregăteşte, pentru această toamnă, o serie de modificări ale legislaţiei privind regimul circulaţiei rutiere în România, acestea vizând câteva aspecte importante care privesc prevenirea abaterilor rutiere grave, cu accent pe reducerea numărului de morţi şi răniţi de pe şoselele României.

Demnitarul a amintit că procentul celor care îşi plătesc amenzile rutiere este mai mic de jumătate, ceea ce înseamnă că, pentru cei care nu plătesc, rolul preventiv al amenzii nu se produce. "Pe noi, decidenţii politici, tocmai rolul preventiv al unei amenzi ne interesează, nu cuantumul. Că sunt mari sau mici, important este ca atunci când s-a aplicat o amendă, cel care a primit-o să fie mai atent data viitoare şi să respecte regula. Pe de altă parte, lipsa oricărei sancţiuni pentru neplata amenzilor a determinat o erodare treptată a autorităţii statului în acest domeniu", a explicat ministrul.

O altă modificare importantă este introducerea unei alte forme de sancţionare a unor abateri rutiere care reprezintă principalele cauze ale accidentelor grave, soldate cu morţi şi răniţi, respectiv creşterea perioadei de suspendare a dreptului de a conduce.  "Soluţia nu este doar creşterea amenzilor. Ceea ce pregătim noi este un pachet mai complex de măsuri, în care aspectul coercitiv reprezintă numai o mică parte. În fond, ne interesează să reglăm un mecanism care nu îşi produce efectele. Aşa cum ştiţi, în urmă cu câteva luni, am avut o primă discuţie în Guvern şi am decis atunci că numai creşterea amenzilor nu poate fi o soluţie, aşa că am avut, în această vară, mai multe analize cu Poliţia Rutieră şi cu Departamentul Juridic şi intenţionăm să creştem perioada de suspendare a permisului de conducere până la trei sau patru ani pentru cei care accidentează sau omoară oameni conducând sub influenţa alcoolului sau trecând pe culoarea roşie a semaforului", a mai spus Radu Stroe.

El a explicat că principiul pe care MAI îl are în vedere este de a-i scoate din trafic pe şoferii care reprezintă adevărate pericole pentru siguranţa celorlalţi conducători auto şi a pietonilor. Ministrul de Interne a adăugat că este conştient de faptul că şoferii nu îl vor aplauda pentru aceste modificări ale legislaţiei, el fiind însă sigur că, în acest fel, vor putea fi salvate mai multe vieţi.

În opinia lui Stroe, chiar dacă modificările pe care le propune nu vor satisface pe toată lumea, mai multă disciplină în trafic este necesară. Ministrul a precizat, în acest context, că şoferii români, odată ieşiţi din ţară, au ca primă grijă respectarea regulilor, inclusiv a celor legate de centură, viteză şi alcool, iar la întoarcerea în ţară uită orice regulă.

Vizualizări: 176

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: