Nici un candidat la şefia APM Gorj

Concursul pentru funcţia de director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului (APM) Gorj, disputat ieri, nu a avut nici un candidat valid. Singurul care îşi depusese dosarul a fost Radu Socolovski însă şi el a ratat concursul pentru că nu s-a încadrat în timp. Actuala directoare, Elisabeta Juveloiu nu s-a prezentat la concurs în timp ce Gheorghe Fometescu aşteaptă decizia instanţei.

Mult disputata funcţie de director al Agenţiei pentru Protecţia Mediului Gorj va rămâne în continuare ocupată de Elisabeta Juveloiu chiar dacă aceasta nu s-a prezentat la concurs. În lipsa vreunui candidat pentru această funcţie, Agenţia Naţională a Funcţionarilor Publici (ANFP) a decis amânarea concursului. Singurul candidat care s-a arătat interesat de această funcţie a fost Radu Socolovski însă el a ratat termenul de depunere a dosarului. Chiar dacă a făcut contestaţie în acest sens, ANFP i-a respins-o. „Termenul de depunere era pe 7 decembrie dar eu am depus dosarul pe 8 decembrie. Am făcut contestaţie şi mi-a respins-o, de aceea nu am mai participat la concurs”, a declarat Radu Socolovski. Surse neoficiale din interiorul Instituţiei Prefectului Gorj susţin că este posibil ca acest concurs să se mai ţină decât dacă hotărârea judecătorească pe care o deţine Gheorghe Fometescu este atacată şi ea în instanţă. Gheorghe Fometescu spune că îi este indiferent daca se va ţine sau nu concursul, el oricum are hotărâre. „Nu ştiu şi nu mă interesează. Eu unu nu mă grăbesc nici să revin pe funcţie nici să se ţină vreun concurs, treaba lor”, a declarat Gheorghe Fometescu.

Vizualizări: 89

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: