Nimic nou în Guvernul de Est

N-a fost o dimineaţă miting-friendly în Bucureşti. Frigul îţi îngheţa oasele, iar ploaia îngheţa traficul pe puţinele artere pe care s-a putut circula cu mașina. Ce mai, să nu ții un grevist afară din casă, darămite şi cu o pancartă în mâna fără mănuși.

În ora şi jumătate petrecută în trafic, de acasă până la redacție, nu am văzut nici un grevist. Am trecut chiar pe sub iei, prin pasajul Victoriei, traversând piața dinspre Nicolae Titulescu spre Ştefan cel Mare. Am avut o strângere de inimă chiar şi gonind cu o sută la oră pe sub marea de fomişti: oare câţi sunt- Dacă se prăvăleşte tot betonul ăsta pe mine- Curios, odată ajuns la redacţie, am intrat repede pe site-urile de ştiri să văd ce numere mai avansează. De data asta, nici Realitatea, nici Antena 3, nu s-au mai hazardat, ca să se facă de râs. Nu s-au mai hazardat pentru că rezultatul era dezamăgitor. S-au mulţumit să spună că au fost ”zeci de mii” în titlu, iar undeva în interiorul articolelor puteai remarca o numărătoare tristă: 30.000 de oameni. Sigur, Ponta a numărat 100.000, dar a folosit sistemul matematic ”Anastase”. Din cei 30.000, la ora la care a început votul propriu-zis pentru moţiune au mai rămas câteva mii de bezmetici. Orice s-ar zice, frigul imediat e mai puternic decât foamea eventuală.

Înăuntru, la căldură, spectacolul parlamentarilor a fost la fel de jalnic. PD-L-ul şi-a întărit parfumul vintage de dictatură interzicând propriilor membri să voteze, ca să se asigure că nu vor ”greşi” votând pentru moţiune. Opoziţia şi-a întărit şi ea imaginea de hoardă penibilă de frustraţi fără discernământ care, în lipsă de argumente şi mai ales de influenţă, nu poate decât să urle şi să instige. Independenţii şi-au întărit şi ei slugărnicia, iar UDMR-ul şi-a întărit strategia politică vicleană. Toată lumea s-a întărit, deci, aşa că nu avem de ce să fim nemulţumiţi.

Vizualizări: 122

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: