Nopţi albe de Zilele Municipiului Târgu Jiu

Cea de-a XIV-a ediţie a Zilelor Municipiului Târgu Jiu se anunţă încă de pe acum a fi una plină de evenimente culturale, acţiuni şi spectacole pentru toate vârstele. În plus, faţă de anii trecuţi la această ediţie vor exista două nopţi albe în care târgujienii şi nu numai vor putea merge la film, la teatru şi la muzee între orele 23.00 seara şi 03.00 dimineaţa. Potrivit reprezentanţilor municipalităţii, în acelaşi interval se vor putea face cumpărături de la magazinele din centrul oraşului.

Ediţia a XIV-a a Zilelor Municipiului Târgu Jiu va avea loc în perioada 17-25 mai. Manifestările organizate cu acest prilej vor coincide cu Zilele Teatrului Dramatic „Elvira Godeanu” pe a cărui scenă se vor juca piese precum: „Spionul Balcanic”, „Păi, Despre Ce Vorbim Noi Aici, Domnule?”, Spectacol Cehov etc. Începând din data de 20 mai în zona centrală a municipiului va fi deschis Târgul Meşterilor Populari din Oltenia. Ca în fiecare an, înainte de sărbătoarea Sfinţii Constantin şi Elena va avea loc procesiunea religioasă dedicată patronilor spirituali ai municipiului Târgu Jiu, eveniment la care sunt aşteptaţi peste 150 de preoţi din tot judeţul.

Ca o noutate, anul acesta va fi lansat programul de promovare „I love Târgu Jiu” în cadrul căruia o caravană de biciclişti şi motociclişti va poposi în diferite zone ale municipiului pentru a răspândi materiale promoţionale. De asemenea, în zona centrală va avea loc un spectacol de sunet şi lumină. „Este ceva nou pentru municipiul Târgu Jiu. Va fi un moment de excepţie care va avea loc în zona centrală, marţi în jurul orelor 21.30. Ne dorim ca programul „I love Târgu Jiu să-şi pună amprenta asupra locuitorilor municipiului. Anul acesta, vrem să venim şi cu lucruri noi, în afară de muzică, mici şi bere”, a declarat Teodora Ciobanu, directorul Direcţiei de Protecţie Socială din cadrul Primăriei Târgu Jiu.

O altă noutate o vor constitui două nopţi albe, în care se vor putea vizita muzeele, urmări piese de teatru şi filme între orele 23 seara şi până la 03.00 dimineaţa. „Vom încerca să stăm de vorbă cu comercianţii din zona centrală pentru ca în zilele de vineri şi sâmbătă, când vom organiza Nopţile albe, să ţină deschise magazinele între orele 23 seara şi 03 dimineaţa. Ba mai mult, să acorde reducere şi promoţii pentru cei care vor face cumpărăturile în acest interval”, a mai precizat Teodora Ciobanu.

SPECTACOLE

În cadrul manifestărilor organizate de Zilele Municipiului vor avea loc spectacole cu tarafuri tradiţionale, interpreţi de muzică populară şi muzică uşoară. Sâmbătă, 24 mai, va avea loc un spectacol de street dance, susţinut de trupa X-Crew şi un recital Anyam fostă membră Hi-Q. Duminică, pe scena amplasată pe Insuliţă, vor urca: Sore, Deep Central şi Mandinga.

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: