Nou centru de permanenţă pentru locuitorii din Ţicleni

Începând cu 1 iunie, la Ţicleni va funcţiona un nou centru de permanenţă. Consultaţiile pacienţilor care nu pun probleme medicale de urgenţă se vor putea face gratuit. Zece medici şi asistenţi vor asigura asistenţa medicală 24 de ore din 24 în cadrul noului centru. Centrul de permanenţă de la Ţicleni va fi dotat şi cu o ambulanţă.

Centrul de permanenţă va funcţiona în sediul fostei biblioteci orăşeneşti. Clădirea aparţine autorităţilor locale care, pe lângă faptul că au pus la dispoziţie locaţia vor suporta şi cheltuielile cu utilităţile. „Am demarat lucrările în iarnă la centrul de permanenţă. Acum este gata, am adus şi din mobilier. Umblăm după avize şi sperăm ca până la 1 iunie să funcţioneze. Va fi gratuită orice consultaţie, injecţii şi tot ce va fi nevoie. Medicii şi asistenţii vor fi plătiţi de la Casa de Asigurări de Sănătate. Vor fi cinci medici şi cinci asistenţi. Vom aduce şi o ambulanţă, dar până nu va funcţiona nu ne vor da salvarea”, a declarat Radu Constantin, primarul din Ţicleni. 

Înfiinţat la solicitarea cetăţenilor

Centrul de permanenţă a fost creat ca urmare a numărului mare de solicitări venite din rândul cetăţenilor care până în prezent puteau beneficia de tratament doar la Spitalul Orăşenesc din Târgu Cărbuneşti. Cetăţenii vor putea apela şi un număr pentru a solicita îngrijiri şi la domiciliu. „Se vor face inclusiv consultaţii la domiciliu şi va funcţiona non-stop. Exista o mare cerere din partea cetăţenilor pentru a înfiinţa acest centru. Sunt cetăţeni în vârstă care nu pot să meargă la Cărbuneşti pentru o injecţie, sau atunci când se simt rău. Vom înfiinţa un număr al centrului, îl vom afişa în toată localitatea şi când va fi cazul vor putea apela şi medicii se deplasează de urgenţă la domiciliu”, a mai spus Radu Constantin Primarul din Târgu Cărbuneşti. 

Reprezentanţii CJAS susţin înfiinţarea centrului

Reprezentanţii Casa Judeţene de Asigurări de Sănătate (CJAS) Gorj văd cu ochi buni înfiinţarea centrului de permanenţă la Ţicleni. „După ce se aprobă înfiinţarea acestui centru noi o să facem o cerere de fonduri care va ajunge la Ministerul Sănătăţii. Centrele de permanenţă le plăteşte ministerul prin casele judeţene. Ţicleniul este un oraş şi cred că se impune înfiinţarea unui asemenea centru. Sunt de acord cu înfiinţarea lor, mai ales unde nu există spitale. Aşteptăm să vină cu dosarul”, a precizat Daniel Bondoc, directorul CJAS Gorj.

Pe de altă parte, conducerea Serviciului Judeţean de Ambulanţă dă asigurări că vor aloca o ambulanţă la centrul de permanenţă din Ţicleni, odată cu înfiinţarea lui. În această perioadă, alte două ambulanţe vor ajunge şi în localităţile Dragoteşti şi Drăguţeşti.

Vizualizări: 265

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: