Noul PNL Gorj se împănează cu parlamentarii PSD

Noul PNL a uitat că a promis o altfel de politică, în care traseismul politic nu este permis. Liderii de la centru, Alina Gorghiu şi Vasile Blaga, s-au răzgândit, anunţă Puiu Diaconescu, vicepreşedinte la PNL Gorj. Ca urmare, fostul deputat PSD Scarlat Iriza este binevenit în PNL. Iriza îl critică pe Vîlceanu, copreşedinte PNL Gorj, care încă mai susţine că partidul şi-a asumat „o morală politică“ şi se opune aducerii de pesedişti în partid.

Scarlat Iriza, deputat independent, după ce a plecat din PSD Gorj pentru a se alătura proiectului lui Mircea Geoană, vrea acum în PNL Gorj. Deputatul a fost surprins de reacţia copreşedintelui PNL Gorj, Dan Vîlceanu, care a respins ideea venirii lui Iriza. „Ne-am asumat în campania electorală că trebuie să punem capăt traseismului politic“, spunea Vîlceanu. Celălalt copreşedinte, Dian Popescu, este de acord cu cooptarea lui Iriza în PNL. Scarlat Iriza zice că el are o legătură cu liberalii pentru că a candidat pe listele USL, o alianţă între PSD şi PNL, votanţii lui fiind şi liberali. În plus, spune Iriza, nici Vîlceanu nu e un sfânt. „În 2008 a fugit mişeleşte de la PSD, e ultimul care poate să mă judece pe mine“, spune acesta. „Eu am făcut un sondaj de opinie, cum se zice, de aia am şi aruncat informaţia. Am vrut să văd reacţiile noului PNL şi m-am convins. Pot să vă spun că nu fac nici un pas pentru că mă simt foarte bine deputat independent, pentru că pot să atac şi puterea şi opoziţia. Nu a reacţionat dur, că dacă ar fi reacţionat dur, l-aş fi făcut praf. Îl mai las o săptămână să văd care mai sunt reacţiile. Sunaţi-l (n.r- pe Dan Vîlceanu) şi întrebaţi-l dacă şi-a schimbat părerea de o eventuală venire a mea sau nu. Eu nu m-am dus la şefii PNL, primiţi-mă în PNL, au venit ei la mine“, explică Iriza.

Contradicţii în PNL Gorj

Vîlceanu trebuie să ştie că politica se face la Bucureşti, nu la Târgu Jiu, a mai transmis Iriza. Contactat telefonic, Vîlceanu spune nu şi-a schimbat părerea. „Atunci când vorbim de principii ele nu se pot schimba într-un partid politic serios pentru că ai o dorinţă de a ajunge la guvernare. Referitor la primirea în partid a unor persoane, decizia aparţine întotdeauna partidului şi în momentul în care dl Iriza va fi hotărât să vină într-un partid, dacă va face o solicitare către noi, partidul va da un vot“.

În schimb, vicepreşedintele PNL Gorj Puiu Diaconescu are o altă opinie. „Lucrurile sunt puţin schimbate pentru că domnul Blaga şi cu doamna Gorghiu au spus că vor avea discuţii cu toate partidele, mai puţin PSD, şi cu parlamentarii care sunt independenţi. E independent la ora actuală şi cred că pentru a putea face o majoritate la nivel parlamentar va fi nevoie şi de Doru Iriza“, a spus Puiu Diaconescu, fost coleg de partid cu Iriza la PSD.

Vizualizări: 134

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: