Nu se tem de lipsă de omogenitate

Conducerea clubului Energia Pandurii împreună cu antrenorul Vasile Stângă lucrează intens în aceste zile pentru a completa lotul echipei gorjene. Jucătorii contactaţi sunt din zone îndepărtate ale lumii, unul chiar din Brazilia, dar conducătorii echipei nu se tem că echipa nu ar putea deveni omogenă. Vasile Stângă este cel care a ales jucătorii respectivi, mulţi dintre ei fiind handbalişti de valoare şi nefiind nevoie să fie testaţi la Târgu Jiu. Unii dintre aceştia urmează să semneze un contract imediat ce vor veni în România dar este posibil ca la alţii să se renunţe dacă nu vor trece probele antrenorului. 

Preşedintele secţiei de handbal, Gore Popescu, spune că nu se teme că faptul că jucătorii vor veni din diverse ţări va afecta omogenitatea echipei, având încredere că antrenorul Stângă va reuşi să omogenizeze lotul cu ocazia turneelor pe care le va organiza în apropierea debutului în retur: „Nu-mi este teamă de lipsa omogenităţii atâta vreme cât nici domnului Stângă nu-i este teamă. Înţeleg că vom face 6-7 meciuri de verificare, vom avea turneu la Târgu Jiu de şase echipe, încercăm să mai prindem un turneu sau chiar două afară şi echipa se va omogeniza.”Gore Popescu mai mizează pe un fapt care i-a demosntrat că jucătoriide valoare nu au probleme deacomodare: „Părerea mea este că jucătorii valoroşi se integrează foarte repede în sistemul de joc. Aţi văzut asta la Coelho. Eu sper să fie bine. Din câte l-am văzut pe Stângă, era foarte optimist, încrezător, ca şi cum ar fi spus „Dacă nici eu nu cunosc interii, atunci cine să-i mai cunoască?”. Şi aici are dreptate, a fost un mare inter.”
Energia Pandurii va aduce din nou un portar de naţională dupăce se va despărţi în această vară de portarul Muntenegrului, Milan Kosanovic. „Portarul foarte bun pe care-l promitem va veni de la Partizan sau de la Steaua Roşie. Să vedem pe cine vom reuşi să aducem. Cel care va ajunge aici va fi un portar bun. Domnul Stângă are asigurări că va lua un portar de la echipa naţională şi care nu va mai avea fluctuaţii de formă” a explicat preşedintele secţiei de handbal precizând că toţi jucătorii care vor fi transferaţi îi sunt cunoscuţi antrenborului Stângă: „Domnul Stângă îi cunoaşte pe jucătorii pe care îi avem în vizor, dar vrea să-i mai şi vadă, asta deşi are referinţe foarte bune despre ei şi nu ţine neaparat să-i pună să susţină probe. Cei care vor veni săptămâna aceasta la Târgu Jiu nu vor pleca până nu vom lămuri situaţia lor, ori semnăm contractele, ori renunţăm la ei.”
Stângă a precizat că nu poate spune exact care sunt jucătorii pe care îi va aduce pentru că negocierile sunt în derulare şi ar putea fi compromise: „Am vorbit cu impresarii şi aştept să primesc un răspuns pentru postul de inter dreapta din Spania, este vorba de un stângaci. Chiar dacă vrem noi să găsim numai jucători români, mă tem că nu se prea poate, sunt prea puţini de valoare şi liberi de contract. Aşa că o să insistăm pe străini să vedem ce găsim. Deocamdată nu este nimic concret pentru că doar am discutat cu vreo câţiva jucători din afară şi ei nu pot să dea un răspuns pe loc. Nu am vrut să discut cu prea mulţi jucători, m-am limitat la doar doi-trei deocamdată. Este vorba în primul rând de postul de portar pentru că Kosanovic nu va mai fi oprit, apoi posturile de inter dreapta şi extremă dreaptă. Este clar că nu pot să le dau numele pentru că suntem în negocieri şi aş divulga secretul tratativelor.” Stângă a precizat că acei jucători cu care este în discuţii sunt fie la sfârşit de contract, fie sunt într-o situaţie mai delicată la echipa lor de club, pentru că nu au primit bani de mai mult timp. 


Vizualizări: 131

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: