Nu subestimaţi prostituatele, ţiganii şi alcoolicii!

Lui Şică Orban îi şade bine prin escapadele filmate de presă prin Regie, unde le cântă studentelor cu vocea lui de menestrel abţiguit şi îşi trece mâna prin freza de Elvis Presley în mizerie. Nu la fel de în elementul lui este când se apucă să facă declaraţii politice. Cel mai nasol pică faptul că Orban nu are exerciţiul bancului. Sunt convins că declaraţia cu alcoolicii, prostituatele şi ţiganii care vor vota cu Băsescu s-a vrut o glumă răutăcioasă. Din păcate pentru el, însă, Orban habar n-are care-i diferenţa de tonalitate, mimică şi accentuare a frazei atunci când vrei să glumeşti, faţă de un discurs serios. Din nou, ingenuul Crin, care îşi construieşte campania pe un apel la bunul-simţ, este tras în jos, spre nesimţirea de ultimă speţă, de către însuşi vicepreşedintele său de partid. Nici nu mai zic de cât de nefericit pică declaraţia lui Orban din punct de vedere electoral. Pentru că automat, văzându-se incluşi într-o categorie la care se face referire cu un ton evident peiorativ, ţiganii, prostituatele şi alcoolici probabil chiar vor vota cu Traian Băsescu. Iar, dacă asta se va întâmpla, la câte ştim noi despre România, Băsescu are şanse mari să iasă din primul tur.

www.mantzy.wordpress.com

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: