Numărul bolnavilor de tuberculoză, în creştere

Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa a înregistrat în acest an o creştere a numărului de bolnavi cu tuberculoză ce nu mai răspund la tratamentul aplicat. S-a ajuns în această situaţie pentru că pacienţii nu au respectat întocmai indicaţiile terapeutice ale medicilor şi, mai mult decât atât, au întrerupt tratamentul înainte de a se vindeca. Această afecţiune poate duce la decesul pacienţilor care au contactat o tuberculoză chimiorezistentă, iar costurile tratamentului sunt foarte mari.

Medicii de la Spitalul de Pneumoftiziologie „Tudor Vladimirescu” de la Dobriţa s-au confruntat în acest an cu creşterea numărului de bolnavi chimiorezistenţi. Dacă în aceeaşi perioadă a anului trecut au fost înregistraţi 22 de bolnavi cu tuberculoză chimiorezistentă, acum numărul acestora a crescut cu şase noi cazuri, ceea ce este foarte mult într-un singur an. „Am sesizat o creştere a bolnavilor de tuberculoză chimiorezistentă. În 2008 am înregistrat 22 de cazuri iar anul acesta, până în acest moment, 28 de bolnavi au fost internaţi cu această afecţiune. Ce pot să vă spun este că unul dintre ei a decedat deja. Numărul bolnavilor chimiorezistenţi a crescut foarte mult în ultima perioadă ceea ce este alarmant”, a precizat Delia Căpitănescu, director medical.

Această boală duce la deces

Medicii consideră că s-a ajuns în această situaţie din cauza pacienţilor care nu au respectat indicaţiile stricte primite de la cadrele medicale sau au intrat în contact cu o persoană care era diagnosticată cu această afecţiune. „Sunt două cauze care duc la apariţia acestei tuberculoze chimiorezistentă. Una dintre ele ar fi neglijarea tratamentului de către bolnavii de tuberculoză. Aceştia ori l-au întrerupt ori pur şi simplu nu l-au luat deloc şi nu au respectat nici indicaţiile medicilor. O altă cauză ar fi intrarea în contact cu un bolnav care suferă de tuberculoză chimiorezistenţă, fără ca cei doi să ştie”, a declarat medicul pneumolog, Cristian Negrea.

Costurile terapeutice sunt foarte ridicate pentru că medicamentele sunt foarte scumpe iar tratamentul se face pe o perioadă îndelungată de timp. „Costurile tratamentului sunt foarte mari pentru că medicamentele pentru acest tip de boală sunt enorm de scumpe decât celelalte. Mai mult decât atât, dacă tratamentul pentru tuberculoza simplă durează şase luni, pentru cea chimiorezistenţă este de 24 de luni şi, în plus de asta, este nevoie de spitalizare”, susţine pneumologul Cristian Negrea.

Bolnavii care au tuberculoză chimiorezistentă sunt izolaţi de ceilalţi pacienţi cu tuberculoză internaţi la sanatoriul de la Dobriţa. Din cauza acestei afecţiuni, doi asistenţi de la sanatoriu şi-au pierdut viaţa iar altul îşi duce ultima parte din viaţă în unitatea spitalicească unde a îngrijit atâţia bolnavi. 

Vizualizări: 103

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: