Numărul divorţurilor s-a dublat într-un singur an

Numărul cuplurilor din Gorj care decid să divorţeze s-a dublat într-un singur an. Avocaţii susţin că de vină pentru acest fenomen social este lipsa banilor şi plecarea în străinătate a unuia dintre parteneri.

Tot mai multe cupluri din Gorj se hotărăsc să divorţeze. Dacă în anul 2008 aproximativ 300 de familii s-au despărţit, în 2009 numărul acestora a depăşit 600. Divorţează atât cei care au în spate ani buni de căsnicie, dar şi tinerii căsătoriţi. „În anul 2008 au fost înregistare 317 de divorţuri, iar în anul 2009 numărul lor s-a dublat şi a ajuns la 620. În paralel a scăzut şi numărul de căsătorii, precum şi cel de naşteri. În mare parte lispsurile şi societatea în care trăim sunt principala cauză”, a declarat Gheorghe Popescu, directorul Direcţiei de Statistică.

Sărăcia şi infidelitatea, motive de divorţ

Avocaţii care se ocupă de aceste cazuri susţin că motivele care duc la desfacerea unei căsătorii sunt de cele mai multe ori generate de plecarea unui soţ în străinătate, de lipsa banilor, dar şi de violenţa în familie. Constantin Aninoiu, avocat, a spus că atât femeile cât şi bărbaţii vin în faţa instanţei pentru a cere desfacerea căsăstoriei: „În primul rând plecarea unui soţ la muncă în străinătate pentru a face rost de bani duce la un divorţ, pentru că apar suspiciunile de infidelitate. În al doilea rând, problemele cotidiene, societatea în care trăim, traiul greu şi lipsa banilor, duc la apariţia discuţiilor între soţi şi ulterior la un divorţ. La astea se mai adaugă şi violenţa în familie, certurile, scandalurile care apar pe fondul consumului excesiv de alcool, stres, oboseală”.

În cazul unui divorţ, de suferit au copiii care rămân marcaţi şi traumatizaţi.

Scade şi numărul de căsătorii

Dacă divorţurile sunt în creştere, căsătoriile sunt mai puţine de la un an la altul. La Primăria Muncipiului Târgu-Jiu se înregistrează o uşoară scădere a numărului de tineri care merg să-şi unească destinele în faţa ofiţerului de stare civilă, după cum a declarat Ramona Evulescu, purtătorul de cuvânt al instituţiei.

Vizualizări: 92

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: