Numirile la deconcentrate, după 10 august

Mădălina Ciolocoi, vicepreședintele Consiliului Județean Gorj, a declarat ieri că numirile la deconcentrate au fost tergiversate din cauza referendumului.

Acesta a precizat că în tot acest timp se analizează activitatea actualilor directori și se vor purta discuții serioase în cadrul USL pentru că sunt mai multe variante pentru o singură instituție. ”Numirile la deconcentrate au mers ceva mai greu având în vedere că noi ne-am exprimat poziția clară să evaluăm activitatea atât a directorilor existenți pe post cât și a viitorilor posibili numiți. Sunt mai multe nume pentru un post și trebuie să asigurăm o conducere performantă drept pentru care trebuie să luăm cea mai bună hotărâre”, a declarat Mădălina Ciolocoi, vicepreședinte Consiliul Județean Gorj.

De directori noi la deconcentrate vom avea parte abia după 10 august când conducerea PSD se întoarce din concediu. ”Se mai tergiversează o perioadă aceste numiri pentru că vrem să ne punem la masă și să aducem pe aceste funcții cei mai buni oameni. Având în vedere că mare parte din conducerea PSD este în concediu, numirile la deconcentrate vor avea loc după 10 august când ne vom pune la masa negocierilor astfel încât să hotărâm numirea celor mai buni oameni”, a declarat Mădălina Ciolocoi.

SCHIMBĂRI

Până în prezent au fost vehiculate unele nume de directori printre care Dan Vâlceanu la Serviciul Județean de Ambulanță Gorj, Creola Enoiu la Direcția de Sănătate Publică.

Vizualizări: 146

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: