O carte cât autoarea ei

Nu plătesc pentru cărți scrise de contemporani. De ce-aș face-o? Am și eu mândria mea, aștept să devină clasici și abia apoi dau banii pe ei. În plus, asta mai era și femeie. și (groaznic!) din România.  Nu cred că-s proaste sau ceva, din contră, cred că-s mai dăștepte decât bărbații, dar meh, în scris nu-mi par chiar în elementul lor. Alea cu adevărat bune par mereu că vor să demonstreze ceva. Au înflorituri, băiețisme, forțări, se străduiesc prea tare. Iar alea slabe sunt slabe. Dar cu Alina Nedelea a fost altă poveste.

Alina Nedelea (asta e autoarea cărții Strada Cățelu 42, îi puteți vedea mecla pe copertă, iar cartea costă cât un pachet de țigări și o găsiți ușor pe net) are, în primul rând, un mare avantaj: a fost copil, apoi adolescent în cele mai sinistre perioade în care puteai trăi în România, cel puțin în aia recentă. Copil până la revoluție, când nu găseai, adolescentă în anii ’90, când chiar dacă găseai n-aveai bani nici măcar să visezi că ai putea cumpăra. Sigur, copilului, respectiv adolescentului Alina nu cred că i se părea, la vremea respectivă, că o dă norocul afară din casa de pe șoseaua Cățelu. Din contră. Dar pentru autobiograful de acum, viața aia de căcat a fost mană cerească. Citind cartea, am fost aproape invidios că eu m-am născut zece ani mai târziu și nu am fost atât de sărac, de umilit, de amărât, de disperat. Mi-ar fi ieșit, poate, o carte mai bună. Așa, eu despre ce să povestesc?

Am citit cartea pe nerăsuflate, într-o zi mai lungă și fără somn. Dacă măcar jumătate din ce povestește fata în ea e adevărat, probabil va fi cea mai incredibilă poveste de viață pe care ați auzit-o. Și n-am motive să cred că istorisirile n-ar fi reale. Am scris, așadar, pe site-ul Kamikaze, cum m-am îndrăgostit de fata asta slăbănoagă de pe strada Cățelu care până la 17 ani făcuse vreo cinci avorturi și avusese trei tentative de sinucidere. După ce mi-a citit textul, mi-a lăsat următorul comentariu: ”Ce dreaqu sa mai zic... Hai ca incerc. Te iubesc. Nu stiu cine esti dar nu conteaza!  Si iti multumesc! Din suflet.
Sper sa te prind candva, undeva. Vezi ce-ti fac…” Cum cartea nu conținea date mai recente, i-am pus o singură întrebare: dacă a reușit, până la urmă, să facă un copil. Iar acesta e răspunsul: ”Am. O fata de 5 ani. A venit luând anticonceptionale, l-am bătut pe soţul meu de l-am stricat când m-am trezit gravidă. Soţul m-a minţit perfect ca la Roma nu se avortează din cauza lui Papa, eu ca tuta l-am crezut si am alergat 70 de minute pe zi in parc, am făcut bicicleta o ora pe zi pana am născut, am mutat mobile, am fumat si am băut vin alb. S-a născut Eva. Am urât-o doi ani de zile. Am avut grija de ea. dar am urat-o. Astăzi este cel mai frumos lucru din viaţa mea.”

Vizualizări: 214

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: