O gorjeancă aşteaptă graţierea lui Băsescu

O gorjeancă a ajuns pe prima pagină a ziarelor centrale şi subiect de ştire la televiziunile naţionale după ce i-a cerut preşedintelui Traian Băsescu să o graţieze. Femeia trebuie să execute o pedeapsă de doi ani pentru că nu a plătit ani de zile pensia alimentară pentru fiica sa din prima căsătorie. Angelica Pârvan are 31 de ani, este din Turceni, şi în toamnă a ajuns după gratii după ce o instanţă de la Târgu Jiu a condamnat-o, deşi soţul său murise, iar femeia se aştepta ca judecătorii să îi încredinţeze ei fata rezultată din căsătoria respectivă.  Lucrurile nu au stat deloc aşa, chiar dacă Pârvan şi-a refăcut viaţa şi a adus pe lume alţi trei băieţi care acum sunt îngrijiţi de tatăl lor. Costel Murgilă se plânge însă că se descurcă foarte greu cu micuţii şi spune că doar o graţiere a pedepsei primite de Angelica Pârvan îi poate face viaţa mai uşoară. Bărbatul spune că de câte ori pleacă de acasă pentru scurt timp pune lacătul pe fântână şi opreşte curentul de teamă ca băieţii cu vârste de 2, 4 şi 6 ani să nu facă vreo prostie.
 Povestea Angelicăi Pârvan a apărut în presa centrală, însă gorjeanca nu a primit până acum nici un răspuns de la Traian Băsescu. Costel Murgilă a început însă să fie căutat tot mai des pe acasă de poştaş sau de oameni care vin să îi aducă ajutoare. Chiar şi azi un bărbat din Galaţi s-a interesat de soarta celor trei copii, acesta spunând că va trimite la Turceni un colet cu haine şi alimente pentru băieţii Angelicăi Pârvan. Gorjul a mai avut parte anul acesta de o poveste similară, o femeie din Rovinari fiind nevoită să execute pedeapsa primită tot pentru neplata pensiei alimentare, deşi acasă aceasta avea un copil sugar, graţierea de la Cotroceni fiind aşteptată în zadar.

Vizualizări: 88

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: