O grădiniţă din Târgu Jiu a câştigat un proiect de 15 mii de euro

Reprezentanţii Grădiniţei „Constantin Brâncuşi“ din Târgu Jiu vor pleca, săptămâna viitoare, în Turcia, într-un schimb de experienţă. Această deplasare este a treia mobilitate inclusă într-un proiect Comenius. Valoarea proiectului este de 15000 de euro, iar Grădiniţa Constantin Brâncuşi este singura grădiniţă din judeţ acceptată de europeni. Până în mai 2011, reprezentanţii unităţilor de învăţământ din Anglia, Scoţia, Finlanda, Polonia, Italia, Turcia, Portugalia şi România vor merge în fiecare ţară pentru a învăţa unii de la alţii. “Scopul proiectului este de a crea reţete de viaţă, un schimb de materiale privind alimentaţia sănătoasă a copiilor, de a promova trei personalităţi marcante ale ţării şi ale regiuni noastre (Constantin Brâncuşi, Vlad Ţepeş şi Nadia Comăneci), de a perfecţiona cunoştinţele de limba engleză ale cadrelor didactice incluse în proiect şi de a promova educaţia civică şi sportul, unitatea noastră fiind editorul pe sport al proiectului. De asemenea, proiectul vine şi în sprijinul copiilor care pot comunica şi trimite fotografii copiilor din ţările partenere, cu acordul părinţilor, printr-un site securizat”, a declarat Mirela Şerban, coordonatorul proiectului. Realizarea unui asemenea proiect a durat mai bine de o jumătate de an. Cadrele didactice vor prezenta ţărilor partenere mai multe materiale de promovare ale municipiului Târgu Jiu.

Vizualizări: 95

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: