Când am ajuns acasă, la Motru, ningea. Nimic nu mă face să mă simt mai acasă decât ninsoarea. Am lăsat plasele și geamantanul din mână și, pe grădinile înzăpezite dintre blocuri, i-am văzut. Prietenii din copilărie făceau cazemate din zăpadă, unii cu mănuși, alții, mai săraci, cu mâinile goale, și se împingeau în zăpadă, rostogolindu-se până se transformau în bulgări mari și imperfecți, cu glugi și mâneci ieșind din ei. Apoi m-am uitat în dreapta și m-am văzut pe mine pe sania trasă de tata, cu nasul îndesat în fular și obrajii rumeni, ținându-mă strâns de tălpicii încovoiați înspre șezut a căror răceală pătrundea prin mănuși și-mi ajungea în creier. Nu știu care parte a corpului e responsabilă cu emoțiile și nostalgia, îi las pe doctori și pe poeți să se bată între ei, dar eu simt mai întâi acel junghi în creier înainte să mi se pună unul în stomac.

Am urcat treptele încet, șovăind în joacă înainte de fiecare pas și numărând-o pe fiecare, ca atunci când eram mic. Iar acasă... Acasă era tot ca atunci. Lângă geamul aburit era o cană de cacao caldă, înecăcioasă și gustoasă (gustoasă adică cu gustul ăla de căcat de atunci), miros de portocale și, la televizor... La televizor erau comuniștii.

Am zâmbit providenței și i-am zis, în gând: ”Tu chiar te-ai gândit la toate, pișichero!”. Pentru că în gândul meu Dumnezeu e femeie, iar providența nici nu mai zic. Apoi m-am uitat la toți politrucii adunați din țară pentru a participa la vizita premierului venit din marea dictatură la care noi putem doar visa, la toate pregătirile făcute de autoritățile române, la pomii primeniți și aleile curățate, la strângerile cordiale de mâini și mai ales la discursurile sforăitoare ale oaspeților și ale alor noștri deopotrivă. Noi și chinezii ne-am luat limbile de lemn în gură și le-am îmbârligat cu căpoșenie, încercând să ne convingem pe noi înșine că sunt catifelate și că bocănitul ăla care se aude nu este al limbii lui Ponta ciocănind respectuos în bolta palatină a premierului chinez, ci al viitorului luminos care e la ușă și așteaptă să ne ducă departe.

Mulțumesc partidului că m-a făcut să mă simt ca înainte! Mulțumesc, Victor Ponta! Cinste lor, chinezilor! Trăiască România! Acum, dacă nu vă supărați, mă duc să mă spăl pe dinți înainte să se ia curentul.

www.mantzy.ro