O nouă condamnare pentru „șeful de la Anticorupție”

O instanță din județul Vâlcea a decis condamnarea la închisoare a lui Dumitru Lăpădat, gorjeanul care are probleme serioase și la instanțele de la Târgu Jiu, în prezent el fiind în spatele gratiilor tot în baza unei condamnări pentru fapte similare celor pentru care a fost judecat în județul vecin. Magistrații de la Judecătoria Bălcești au stabilit că bărbatul merită o condamnare de 5 ani cu executare pentru faptele sale. Spre deosebire de celelalte dosare penale deschise pe numele său, Lăpădat l-a avut coleg de proces în acest dosar pe Nicolae Crețu, un colaborator cu care îi convingea pe vâlceni, așa cum a reușit și cu mai mulți gorjeni, că le poate rezolva problemele pe care le aveau la instanțele de judecată. Oamenii se plângeau cel mai adesea de problemele cu terenurile agricole și scoteau din buzunar mii de lei celor care pretindeau că sunt avocați și îi vor ajuta cu dosarele lor. Acum instanța i-a obligat pe cei doi inculpați să își despăgubească victimele cu sumele de bani pe care le-au încasat de-a lungul anilor de la acestea, sumele variind între 1000 și 6000 de lei.

Condamnarea de la Bălcești nu este definitivă, iar Lăpădat ar putea „întoarce” dosarul la Curtea de Apel Craiova, așa cum a reușit în ultimii ani cu unul dintre dosarele pe care le are pe rolul Judecătoriei Târgu Jiu. Judecătorii din Bănie au dispus pentru a doua oară ca dosarul în care acesta fusese condamnat de magistrații gorjeni la 6 ani cu executare să fie rejudecat, procesul reluându-se acum de la zero. Lăpădat este cunoscut drept „șeful de la Anticorupție” după ce până în momentul arestării sale preventive a condus Asociația Forța Națională de Luptă împotriva Abuzurilor, Nedreptăților și Corupției din România, o organizație non-guvernamentală trimisă și ea în judecată de procurori.

Vizualizări: 793

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: