O nouă schimbare de șef la Protecția Consumatorului Gorj

Daniel Horcea este noul șef al Comisariatului Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj. Cel care a condus instituția înaintea lui, Constantin Milosteanu, a stat doar câteva săptămâni în funcție, mai ales că fusese numit la câteva zile după ce un client a filmat un șobolan în cofetăria familiei sale.

Până la jumătatea lunii ianuarie, Protecția Consumatorului Gorj a fost condusă ani buni de Mădălin Giurcău, care a fost promovat cu sprijinul ALDE în postul de vicepreședinte al ANPC.

Comisariatul Județean pentru Protecția Consumatorilor Gorj a prezentat joi bilanțul activitații desfașurate anul trecut. In anul 2019 au fost aplicate 1156 de sancțiuni contravenționale, dintre care 509 amenzi in valoare de aproape doua milioane de lei.

Vizualizări: 4,147

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Politică:

Citește și: