O parte din conducerea CE Oltenia îşi face bagajele

Angajaţii diviziilor Resurse Umane şi Financiară din cadrul Complexului Energetic Oltenia se vor muta luni la Târgu Jiu. Este primul pas concret pentru mutarea sediului CE Oltenia la Târgu Jiu, după operarea făcută în acest sens la Registrul Comerţului. O parte dintre salariaţi sunt mulţumiţi de această mutare, pentru că sunt din Târgu Jiu şi scapă de naveta zilnică făcută până acum la Turceni. Alţii însă sunt din Craiova şi vor avea de străbătut zilnic peste o sută de kilometri pentru a ajunge la serviciu şi încă atâta ca să se întoarcă acasă. Deocamdată compania nu a anunţat dacă le va asigura transportul navetiştilor din Craiova. Ar fi şi o problemă în acest sens, deoarece contractul colectiv de muncă prevede suportarea transportului până la o distanţă de 40 km. (M.B.)

Vizualizări: 135

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: