O primărie din Gorj va majora cu 12% salariile funcţionarilor

Primarul din Peştişani, Florin Pavel, a întocmit un proiect de hotărâre prin care vrea să majoreze cu 12% salariile funcţionarilor din cadrul primăriei. Edilul spune că sunt bani în bugetul local, astfel încât să poată fi suportată această majorare. Consilierii locali se opun, iar în şedinţa extraordinară ce a avut loc luna asta au avizat o majorare doar de 1%. Proiectul va fi rediscutat vineri, 31 iulie, în şedinţa ordinară de Consiliu Local.

Ordonanţă 83/2014 a Guvernului a dat posibilitatea majorării salariilor angajaţilor din sistemul bugetar cu 12%, cu condiţia ca unităţile care vor să crească lefurile angajaţilor să dispună de resursele necesare în acest sens. Primarul din Peştişani, Florin Pavel, a iniţiat un proiect de hotărâre pentru majorarea salariilor celor 22 de salariaţi din primărie cu acest procent, pe considerentul că lefurile acestora sunt destul de mici, dar şi pentru că fondul de salarii permitea această creștere. În data de 13 iulie, consilierii locali s-au întrunit în ședință extraordinară și au dezbătut proiectul inițiat de primar. Însă, nu au vrut ca această majorarea să fie cu 12%, ci cu 1%.

Primarul spune că va reîncerca în ședința de vineri să aprobe majorarea salariilor funcționarilor publici cu 12% și că, în condițiile în care nici de această dată consilierii locali nu vor să aprobe proiectul în forma inițială, va renunța să mai încerce. "Repunem pe ordinea de zi majorarea salariilor angajaților cu procentul maxim care îl prevede ordonanța, mai puțin ale primarului și viceprimarului. Avem buget, întrunim toate condiițiile. Am avut în ședința de data trecută și consilierii au aprobat o mărire de 1%. N-au vrut ei. De un timp încoace nu se mai votează aproape nimic. Toți sunt împotrivă, s-au făcut tabere, tabere. De când am spus că nu mai candidez, deja sunt o grămadă de candidați, fiecare cu tabăra lui și s-a creat o harababură. Propunerea de acordare a majorării cu 1% a fost a unui consilier independent, care acum e la PNL. A fost la PP-DD, a trecut în toamnă independent. Au fost 11 voturi din 13. Aici e și o supărare, pentru că la consilieri nu li s-a mărit indemnizaţia nici după mărirea salariilor primarilor. Dacă nici de data aceasta nu aprobă majorarea cu 12%, nu mai încerc", a declarat Florin Pavl, primarul comunei Peștișani.

În prezent, cheltuielile cu salariile la primăria Peștișani se ridică lunar la 62.000 lei, cu tot cu dările către stat. Salariul mediu al saalriaților din primărie este de 1.000-1.100 lei.

La Turceni nu sunt bani pentru creșteri salariale

Şi autoritățile locale din Turceni spun că vor să majoreze salariile funcționarilor publici, însă nu dispun de fondurile necesare pentru a suporta aceste creșteri. Primarul Dumitru Gâlceavă spune că totul depinde de câți bani va primi localitatea în urma rectificării bugetare și dacă plafonul pentru cheltuielile cu personalul va fi majorat. "Așteptăm să ni se transmită în urma rectificării, dacă primește și orașul nostru ceva și în același timp să vedem dacă s-au modificat plafoanele. Noi, bugetarii, suntem ținuți de două lucruri. În primul rând să ai bani, dar și să te te încadrezi în plafonul anual pentru plata cheltuielilor de personal. Deocamdată, cu cheltuielile de personal suntem pe muchie. Cert este că ar trebui mărite salariile pentru că sunt foarte mici. Sunt salariați care au salariu mai mic decât salariul minim pe economie", a declarat Dumitru Gâlceavă, primarul orașului Turceni.  

La primăria orașului Turceni lucrează circa 70 de persoane.

Vizualizări: 219

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: