Serviciul de apă de la Teleşti, preluat de Compania de Apă Oltenia

Administraţia locală din Teleşti – Gorj vrea să delege gestiunea Serviciului de Apă din localitate Companiei de Apă Oltenia de la Craiova. Serviciul este gestionat în prezent de firma Consiliului Local, Teleaqua SRL. Compania de Apă Oltenia ar prelua angajaţii firmei locale, cetăţenii ar plăti astfel mai puţin la apă, iar primăria va scăpa astfel de cheltuielile cu personalul şi cu reparaţiile la instalaţie. Predarea gestiunii trebuia să fie aprobată joi de consilierii locali, însă primarul a amânat luarea unei decizii în acest sens.

Cetăţenii din comuna Teleşti plătesc în momentul de faţă cel mai mare preţ la apă, comparativ cu alte localităţi din Gorj. Cei circa 80% din cetăţeni care folosesc reţeaua de apă trebuie să scoată din buzunare pentru un metru cub de apă suma de 4.42 lei, care nu include şi costurile cu canalizarea, pentru că nu există reţea în localitate. Apa provine de la Izvarna, iar conducta este a Companiei de Apă Oltenia, care intenţionează să continue lucrările la cea de-a doua magistrală care va trece, evident, şi prin Teleşti şi care a fost realizată până la Câlnic.

Autorităţile locale au purtat discuţii cu reprezentanţii companiei pentru a reduce costurile la apă, iar compania a venit cu ideea, agreată de primar, de a prelua în gestiune serviciul de alimentare cu apă al comunei. Astfel, primăria nu va mai trebui să plătească salariile celor 3 angajaţi ai Teleaqua SRL, dar nici să suporte cheltuielile cu reparaţiile. "Pentru noi este un avantaj enorm dacă reuşim să le-o predăm lor din toate punctele de vedere. Ei preia cu tot cu salariaţi, am cuvântul verbal al directorului, dar numai la localităţile unde tranzitează conducta. Consider că nu ne minţim între noi. Au luat Ţânţăreni deja, noi suntem 100% pe conducta de Craiova. Într-un fel suntem fericiţi pentru că avem apă la orice oră şi nelimitat. Au spus că va scădea şi preţul la metrul cub de apă pentru cetăţeni. Eu nu mai plătesc salariaţii, îi plătesc ei", a declarat Romulus Bildea.

În prezent, primăria cumpără metrul cub de apă de la societatea din Bănie cu 2.32 lei, însă pentru cheltuielile cu personalul Teleaqua SRL şi cu reparaţiile ţevilor costul este mult mai mare pentru cetăţeni. În 2014, primăria a subvenţionat cu 1 leu preţul practicat cetăţenilor în limita a 10mc de apă consumaţi, însă Curtea de Conturi a constatat că nu este legal şi anul acesta nu au mai fost acordate aceste subvenţii.

Proiectul iniţiat de primar pentru predarea gestiunii serviciului de apă trebuia să fie supus avizării în şedinţa ordinară de Consiliu Local de joi, 30 iulie, numai că, surprinzător, primarul spune că l-a retras de pe ordinea de zi, dorind să se consulte mai mult pe această temă cu consilierii locali şi cu cetăţenii. Edilul a spus că proiectul va fi aprobat într-o altă şedinţă de Consiliu Local. 

Vizualizări: 190

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: