Când personajele din politica noastră par să fie croite după chipul şi asemănarea eroilor lui Caragiale, invocarea unei scrisori de către unul din ele mi se pare, dacă nu o gafă de proporţii, cel puţin o strategie discutabilă. Cam ce ar putea conţine scrisoarea penelistului Fenechiu în care, peste capul şefilor de partid, cerşea cooptarea la guvernare?

 Păi, să ne imaginăm:

„Dragă domnule preşedinte, băi Boc,

Am întâmpinat ştirea că aţi făcut guvern cu trădătorii de bozgori cu sentimente contradictorii. Pe de o parte îmi părea rău că nu roadem şi noi din ciolan, pe de alta regretam că nu suntem la putere. Vă cer respectuos să aveţi în vedere situaţia actuală a ţării înainte de a-mi răspunde la această depeşă. România este în criză. Şomajul tinde să explodeze. Salariile, dimpotrivă. Stăm pe un butoi cu pulbere. Este nevoie de măsuri hotărâte, de tăieturi în carne vie. Cu tot respectul pentru capabilul dvs. aparat de partid, nu cred că puteţi face faţă. Să fim serioşi, nu se poate fura cu doar 55% în Parlament! De aceea aveţi nevoie de noi! Dacă ne îngrădiţi dreptul la furt, e ca şi când ne-aţi îngrădi dreptul la libertatea de expresie şi de practicare a meseriei. E ilegal să nu ne lăsaţi să furăm! Cedaţi-ne de bunăvoie câteva ministere bănoase şi, dacă o faceţi, vă asigur de deplina noastă colaborare, că complicitate sună nasol.

Cu stimă şi urări de bine pentru noi şi rău pentru ei,

Al vostru Relu”.