O sută de milioane de euro, năpădite de bălării

Administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, a vizitat pentru a doua oră centralele Dumitra şi Bumbeşti Jiu, promiţând, din nou, continuarea lucrărilor. Contractul a fost semnat în 2004, cu finalizarea lucrărilor în 2008, dar ne aflăm în 2015 cu 55% lucrări realizate. Remus Borza a găsit iarbă şi multă apă la lucrările de sute de milioane de lei. El susţine că lucrările la cele două centrale vor fi continuate doar pentru că au fost deja investite peste 100 de milioane de euro, dar că nici ţara şi nici Hidroelectrica nu mai are nevoie de energie. În 2004 lucrurile stăteau altfel, dar proiectul nu a fost finalizat la timp.

Administratorul Hidroelectrica, Remus Borza, preşedintele Consiliului Judeţean Gorj, Ion Călinoiu, şi reprezentanţii constructorului centralelor de la Bumbeşti Jiu, Hidroconstrucţia şi Romelectro, au vizitat lucrările de la centralele de pe Jiu. La faţa locului, unde s-au investit deja 100 de milioane de euro, au găsit iarbă şi inundaţii. “A crescut iarba. Iarba e bună, ţine de cald peste iarnă. Uite specialiştii Hidroconstrucţia, vezi ce răi sunt? A comandat Hidroelectrica să aibă păstrăvărie? Aş zice să mai tăiaţi un pic din deviz pentru că de restul mai vindeţi peşte”, a spus Borza mai în glumă, mai în serios.

Hidroconstrucţia trebuie să investească 77 de milioane de euro în cele două centrale de pe Râul Jiu. Lucrările au început în urmă cu 11 ani, dar nu au mai fost finalizate nici astăzi, deşi au fost decontaţi bani mai mulţi decât era specificat în contract. Singurul motiv pentru care ele continuă acum este să nu rămână în paragină şi să nu transforme cheltuiala de 100 de milioane de euro în pierdere. “Raportat la o nevoie reală a României, la consumul de energie, nu se justifică nicio investiţie nici pe hidro, nici pe termo, nici pe nuclear, doar că aici eram puşi în faţa faptului împlinit, erau deja decontaţi 134 de milioane de euro şi nu aveam altă alternativă, decât să trecem pe pierdere 134 de milioane de euro, ceea ce era inadmisibil”, a declarat Borza.

Schimb de replici Borza - constructori

La centralele Dumitra-Livezeni şi Bumbeşti Jiu s-a realizat 55% din totalul lucrărilor. Constructorul celor două centrale este un consorţiu format din Hidroconstrucţia, Romelectro şi UCM Reşiţa. Contractul cu Hidroelectrica pentru acest proiect a fost semnat in 2004 şi era în valoare de 99 de milioane de euro. Când compania a intrat în insolvenţă administratorul judiciar a descoperit că fuseseră decontaţi mai mulţi bani, respectiv 134 de milioane de euro. “Hidroelectrica era prostul de serviciu, plătea preţuri de 3-4 ori pana la 18 ori preţuri mai mari faţă de piaţă. Sper că şi Romelectro şi Hidroconstrucţia au înţeles mesajul. Am dreptate domnule director general? Voi trebuia să finalizaţi în 2008 lucrările cu 99 de milioane de euro şi nu sunt gata”, s-a adresat Borza directorului Mihăiţă Fundeanu.

Directorul Hidroconstrucţia, Mihăiţă Fundeanu, încearcă să dea o explicaţie. “Noi am executat şi executăm lucrări de calitate. O lucrare unicat. Important e că suntem azi aici şi avem voinţa comună de a realiza această lucrare. Lucrările sunt sistate din 2012. Avem nişte probleme, dar sunt în curs de lămurire, avem lucrări făcute şi neplătite, litigiul este în instanţă. Avem de recuperat 68 din 69 de milioane de lei de la Hidroelectrica”, a spus acesta. Mihăiţă Fundeanu a mai spus că în cei trei ani şi jumătate au fost zece accidente geologice. Borza a declarat că problema a fost că Hidroconstrucţia a cerut în plus 110 milioane de euro, dar până la urmă s-a ajuns la suma de 77 de milioane de euro. “Nici un accident geologic nu poate să dubleze devizul”, a spus Borza. Lucrările vor fi finalizate în 2016 şi 2017, iar cele două centrale de pe Jiu vor avea o capacitate de 65 de MWh.

inundatie

Vizualizări: 366

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: