O tânără a pus cannabis la borcan. Prinsă de DIICOT!

Polițiștii Serviciului de Combatere a Criminalității Organizate Gorj, sub coordonarea procurorilor din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, au prins în noaptea de duminică spre luni, în flagrant delict, o femeie de 26 de ani, care ar fi introdus în țară un kilogram de cannabis.

“Femeia ar fi plecat din Spania și ar fi transportat drogurile în municipiul Târgu Jiu, unde locuiește, urmând să le comercializeze în județul Gorj. Drogurile ar fi fost ambalate în folie de staniol, introduse în două borcane de sticlă și acoperite cu cafea măcinată, în scopul disimulării”, transmis anchetatorii.

Tânăra a fost prezentată procurorului din cadrul D.I.I.C.O.T. – B.T. Gorj, fiind dispusă măsură reținerii pentru 24 de ore. Aceasta a fost introdusă în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă al Inspectoratului de Poliție Județean Gorj.

Persoana bănuită de săvârșirea infracțiunilor de introducerea în țară de droguri de risc și trafic intern de droguri va fi prezentată marți instanței de judecată, cu propuneri legale.

Cercetările sunt continuate, pentru stabilirea întregii activități infracționale.

Vizualizări: 2,508

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Eveniment:

Citește și: