Obiectiv atins la final de tur

Mai marii Energiei au făcut bilanţul la finalul turului din Liga Naţională de Handbal Masculin. Trupa lui Andrieş a încheiat prima parte a campionatului pe locul 5, pe loc de play-off aşa că obiectivul a fost atins. „Obiectivul este ca şi realizat. Sunt mulţumit de prestaţia jucătorilor, dar şi a băncii tehnice. Noi ne punem speranţe în retur, din punctul meu de vedere accederea în play-off este ca şi realizată. Acum ne rămâne să avem un parcurs bun în retur, să reuşim să urcăm în clasament pentru a încerca o eventuală calificare în cupele europene. Acesta este scopul. Jucătorii sunt mulţumiţi pentru că am dispus un fond de premiere pentru finalul turului. E o vorba de o sumă de bani motivantă”, a declarat preşedintele secţiei de handbal, Andrei Maioreanu. „Echipa se află în grafic, cred că în proporţie de 90% s-a atins obiectivul. Eu cred că vom ajunge în primele 3-4 locuri. Am urmărit echipa, a avut jocuri bune, dar şi jocuri în care evoluţia nu a fost chiar atât de bună. Trebuie să trecem peste aceste jocuri mai nereuşite, mizez pe lot care este valoros şi cred că putem să ne calificăm în cupele europene. Li s-au dat băieţilor nişte bonusuri pe deplin meritate”, e de părere şi preşedintele clubului Energia, Laurenţiu Răuţ.

2 – meciuri din retur se vor mai disputa în acest an: pe 7 sau 8 decembrie acasă cu Constanţa şi apoi afară la Reşiţa. Energia nu va conta în aceste jocuri pe pivotul Ghiţă Roman, suspendat două etape

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: