Observator dus la audieri

În după-amiaza acestei zile, ora 13:45, preşedintele unei secţii de votare din municipiul Târgu-Jiu, a solicitat îndepărtarea din secţie, a unui observator din partea unei formaţiuni politice, pe motiv că acesta deranjează procesul de votare.

La faţa locului s-au deplasat operativ poliţişti din cadrul Poliţiei Municipiului Târgu-Jiu, care, urmare a verificărilor efectuate, au constatat că observatorul M.P., de 58 de ani, a adresat cuvinte şi expresii jignitoare persoanelor ce se prezentau pentru a-şi exercita dreptul de vot. Poliţiştii l-au condus pe M.P. la sediul poliţiei pentru a fi audiat.

Astfel, în baza celor constatate, poliţiştii au dispus sancţionarea contravenţională a persoanei în cauză, cu amendă în cuantum de 200 lei, conform prevederilor Legii nr. 61/1991, pentru sancţionarea faptelor de încălcare a unor norme de convieţuire socială, a ordinii şi liniştii publice.

Biroul de presă al IPJ Gori

Vizualizări: 163

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: