Oficial ANRE: Lipsa capacităţilor a dus la problemele din piaţa de energie

Problemele apărute în acest an pe piaţa de energie din România au fost create atât de lipsa capacităţilor de producţie, cât și de lipsa de energie, a declarat, miercuri, vicepreședintele Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), Zoltan Nagy-Bege, într-o conferinţă de specialitate. „Problemele majore apărute în acest an pe piaţa de energie au fost create de lipsa de energie și cred că nu este o noutate. Am observat anul acesta, în condiţii de secetă, un nivel redus al rezervelor din lacurile de acumulare ale Hidroelectrica și dintr-o producţie mai redusă din partea centralelor eoliene și din anumite capacităţi de producţie care au fost indisponibile din cauza unor probleme tehnice. Am văzut astfel care sunt limitele sistemului în ceea ce privește partea de producţie. Părerea mea este, repet, că aceste probleme au fost create din lipsa de energie din piaţă și de lipsa capacităţilor de producţie”, a subliniat Nagy-Bege.

Acesta a adăugat că ANRE lucrează la dezvoltarea legislaţiei secundare, instituţia fiind la începutul procesului de licitaţie pentru achiziţia de energie electrică pentru furnizorii de ultimă instanţă pentru primul trimestru al anului 2018. (A.A.)

Vizualizări: 548

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Economie:

Citește și: