Oficial: Nu sunt bani pentru drumul expres Târgu Jiu - Craiova

Deputatul PNL, Dan Vîlceanu, l-a interpelat în campania electorală pe ministrul Transporturilor, pentru a-i spune dacă sunt prinși în buget bani pentru realizarea drumului expres Târgu Jiu - Craiova, pe care îl tot promitea. A aflat, după alegeri, că în bugetul pe 2019 nu sunt prinse astfel de sume.

De altfel, drumul este în licitație, iar termenul de depunere a ofertelor a fost amânat de mai multe ori, acum fiind 20 iunie. Amânările sunt justificate prin faptul că posibilii ofertanți au tot cerut clarificări.

Presupunând că nu vor mai fi și alte amânări, aflăm de pe portalul de licitații publice că ofertele tehnice și financiare vor fi analizate până pe 3 noiembrie, abia apoi va fi desemnat câștigătorul. Cu alte cuvinte, în cel mai fericit caz, lucrările vor începe în primăvară. (A.M.)

Vizualizări: 2,119

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Administrație:

Citește și: