Om de afaceri gorjean, condamnat definitiv pentru afaceri în energie

Omul de afaceri Ion Bîrcină, cunoscut în comunitatea romă drept Dan Goeru, a fost condamnat joi la 1 an și patru luni de închisoare, printr-o decizie definitivă a Înaltei Curți de Casație și Justiție. Acuzația procurorilor DNA a fost de cumpărare de influență, în dosar principalul vizat fiind fostul șef al ANRE, Olosz Gergely, condamnat și el la 3 ani închisoare pentru săvârşirea infracţiunii de trafic de influenţă.

Potrivit DNA, „În perioada mai 2010 – 29 septembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely, deputat în Parlamentul României şi fost preşedinte al ANRE, a pretins, pentru sine şi pentru altul, de la inculpaţii Bîrcină Ion, Iliescu Costin şi Stan Cătălin, suma de 516.000 euro, disimulată într-un contract de consultanţă între SC POWER PLUS SRL (firmă controlată de grupul Bîrcină) şi o altă societate comercială tip off shore. Din suma pretinsă, POWER PLUS SRL a transferat în conturile acestui off shore suma totală de 384.000 euro pe baza unor dispoziţii de plată întocmite în fals de inculpatul Stan Cătălin. De asemenea, în perioada septembrie – noiembrie 2010, inculpatul Olosz Gergely a pretins de la aceleaşi persoane şi a primit pentru sine, direct, suma de 400.000 lei”. Banii au fost pretinși pentru facilitarea unor contracte.

Instanța supremă a dispus confiscarea de la inculpatul Olosz Gergely a sumelor de 384.000 euro şi 400.000 lei.

Costin Iliescu și Cătălin Stan au primit pedepse cu suspendarea executării.

Ion Bîrcină mai este judecat într-un dosar alături de nașul său Toni Greblă, actual secretar general al guvernului.

update: Fostul senator UDMR, Olosz Gergely, condamnat definitiv la trei ani de inchisoare pentru trafic de influenta, este cautat de politisti pentru punerea in executare a mandatului, fiind dat in urmarire nationala si in consemn la frontiera.

Vizualizări: 5,080

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Justiție:

Citește și: