OMV Petrom și Petrofac au convenit încetarea anticipată a contractului pentru zona Țicleni

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din sud-estul Europei, a convenit cu Petrofac, la solicitarea celui din urmă, încetarea anticipată a contractului pentru creșterea producției din zona Țicleni, jud. Gorj (PEC Țicleni). Contractul încheiat în 2010, cu o durată inițială de 15 ani, viza revigorarea exploatării zăcămintelor mature de țiței din această zonă, printr-un proiect de redezvoltare a zăcămintelor. Pe durata contractului, Petrofac a derulat operațiuni de producție și servicii aferente, în timp ce OMV Petrom a rămas titular în cadrul contractului de concesiune petrolieră și deținătorul drepturilor și obligațiilor existente conform Legii Petrolului.

Ca urmare a încetării anticipate, ieșirea Petrofac din PEC Ticleni va avea loc în trimestrul al doilea din 2016.

“Actualul context internațional, cu prețuri mici ale țițeiului, ridică foarte multe provocări legate de exploatarea zăcămintelor mature, cu producție în declin, cum sunt multe dintre cele din România”, declară Gabriel Selischi, membru al Directoratului OMV Petrom responsabil de Upstream.

După încetarea PEC Ticleni, operațiunile petroliere din zonă vor fi continuate de către o companie deținută de OMV Petrom, care va prelua de la Petrofac toți cei aproximativ 870 de salariați.

Cele nouă zăcăminte de țiței din zona Țicleni care au fost vizate de contractul cu Petrofac sunt zăcăminte mature, aflate în exploatare de peste 60 de ani.

Sursa: Comunicat OMV Petrom

Vizualizări: 1,898

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din :

Citește și: