Prin conferinţa de presă de la sfârşitul săptămânii, preşedintele Băsescu a părut că vrea să pună capăt comentariilor de tot felul pe marginea raportului MCV. În linii generale, preşedintele a spus că-şi asumă raportul, că i se pare corect şi aceasta este poziţia oficială a României. Dacă lucrurile ar sta aşa, ar fi simplu, numai că premierul aceleaşi Românii a fost cel care a sărit ca ars după primele rânduri citite din Raport.

N-a găsit miniştrii din  Guvern cercetaţi, n-a găsit parlamentarii incompatibili declaraţi de ANI, n-a găsit decât faptul că acest raport e făcut pe genunchi şi nu exprimă deloc realităţile din ţară. Mai mult, a sugerat că Raportul ar fi folosit ca sursă anumiţi europarlamentari din opoziţie, iar acoliţii premierului au indicat-o pe Monica Macovei. Deşi Liviu Dragnea este foarte aproape de premier, acesta nu-l vede nicicum decât ca pe Albă ca Zăpada cu mustaţă, al cărei rol la alegerile generale n-a fost decât acela de a da la piticii din partid să mănânce. Dincolo de glume sărate sau nesărate, premierul ştie că a numit în Guvern miniştri care n-ar fi trebuit să fie, iar acum încearcă să-l tragă şi pe Băsescu alături de el, spunând că el i-a propus, dar preşedintele i-a numit. Asta este adevărat, dar mă întreb ce s-ar fi întâmplat dacă preşedintele Băsescu ar fi făcut aşa cum a promis, adică cu o mână să semneze numirile şi cu cealaltă să le ceară demisiile. Ar fi sărit în sus ca ars şi ar fi ameninţat iar cu demiterea, aşa cum ne-am obişnuit deja.

Probabil că în acordul pe care l-au semnat cei doi s-a specificat undeva şi faptul că, pentru o bună colaborare a celor două funcţii din stat, ar fi bine ca preşedintele să nu se opună numirilor miniştrilor propuse de Ponta. Şi chiar dacă lucrurile ar sta aşa, Băsescu este şi el vinovat pentru că la momentul numirilor era de notorietate problema lui Fenechiu cu justiţia şi a lui Dragnea cu alegerile... Cum-necum, pentru cine a citit cu atenţie Raportul, nu numai comentariile de tot felul, este limpede că Bruxelles-ul a apreciat rezistenţa instituţiilor statului împotriva atacurilor concentrate ale politicienilor şi ale presei de o anumită culoare politică.

Prefacerile prin care PSD vrea să treacă România în următorul an, şi mă refer aici la regionalizare şi modificarea Constituţiei, au nevoie, dacă mai înţelege cineva româneşte, în primul rând de stabilitate şi un pic de creştere economică. Altfel, în primăvară, actuala putere o să aibă ceea ce nu-şi doreşte nimeni, adică proteste. Măsurile economice anunţate, din care nu se desprinde decât metoda privatizărilor strategice care vor fi însoţite de concedieri masive, nu vor duce la nimic bun. Sutele de mii de oameni fără slujbe pe care nu-i mai are nimeni în evidenţă se vor înmulţi cu alte câteva mii din companiile statului care se vor privatiza. De asta nu ne scapă nimeni: nici raportul atât de comentat şi nici incapacitatea noastră de a funcţiona după principiile economiei de piaţă.