Pandurii a învins Gilortul în meci amical

Pandurii Târgu Jiu a trecut cu ceva emoţii de formaţia de Liga 3 Gilortul Târgu Cărbuneşti în meciul amical cu numărul cinci al verii. Echipa pregătită de fostul pandur Florin Popete a condus pe tabelă, dar Pandurii a întors rezultatul învingând cu 2-1.

Pandurii continuă seria de meciuri de pregătire pentru noul sezon de Liga 2 şi a ajuns deja la şase meciuri amicale jucate până miercuri, ultimele două, cu Gilortul Cărbuneşti din Liga 3 şi Jiul Rovinari din Liga 4, în aceeași zi. Echipa pregătită de antrenorul Călin Cojocaru s-a impus în primul amical în faţa celor de la Gilortul Târgu Cărbunești cu scorul de 2-1. Meciul s-a disputat pe terenul trei, de antrenament,  din cadrul Complexului Sportiv Municipal. Gilortul a condus prin golul reuşit de Berescu iar pentru Pandurii au marcat Tănăsoiu și Goma în partea a doua a jocului.  

Antrenorul Călin Cojocaru a trimis pe teren o echipă la meciul cu Gilortul programat de la ora 11:00, şi o alta la meciul cu Jiul Rovinari, de la ora 18:00, meci care s-a încheiat la egalitate, scor 0-0 şi în care au evoluat juniorii din lot şi jucătorii aflaţi în probe.

În meciul cu Gilortul au evoluat pentru Pandurii: Aldescu – Peia, Gal, Okeke, Grecu. Remacle, Dobre, Velcotă, Ken, Zaborowski, Tănăsoiu, aceştia fiind titulari iar pe parcursul jocului au mai intrat Iovicin, Goma, Ţăranu, Pleşa şi Cuţitoiu, înlocuindu-i pe Aldescu, Okeke, Tănăsoiu, Grecu şi Ken.

Vizualizări: 829

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: