Pandurii atacă şi Cupa în acest sezon !

Pandurii au parte de cea mai ușoară tragere la sorți posibilă în șaisprezecimile Cupei României. Trupa lui Grigoraș se va duela pentru un loc în optimi cu divizionara a treia, Vișina Noua, chiar la Târgu Jiu. Grigoraș are planuri mari și în Cupă în acest sezon.

Pandurii n-au nicio scuză să nu ajungă în optimi. Sorții i-au scos în cale Vișina Noua, echipă colegă de serie cu Pandurii 2 în liga a treia. Spre deosebire de anul trecut, Grigoraș are pretenții și de la Cupă acum.

Drumul cel mai scurt spre Europa League

Speriat pe bună dreptate de spectrul retrogradării imediat după sosirea la Târgu Jiu, Grigoraș a sacrificat Cupa. Gorjenii au pierdut în optimi contra Craiovei, chiar pe teren propriu, un meci pe care l-au abordat însă cu rezervele. Acum situația e cu totul alta. ”Tragerea la sorţi a fost excelentă. Jucăm pe teren propriu şi cu o echipă de divizia C, cu care de obicei joacă Pandurii 2, deci în mod normal nu ar trebui să se pună problema învingătorului. Chiar dacă, noi avem câteodată darul de a ne chinui cu echipele mai mici prin amicale, cred că acum, când va fi vorba despre un meci oficial lucrurile vor sta altfel. Şi mai ales că nu voi face deloc experienţe, voi introduce în teren cei mai în formă jucători, chiar dacă la 3 zile vom juca cu Astra Ploieşti pe teren propriu. Sper să câştigăm fără probleme şi să ne calificăm mai departe”, spune antrenorul care și-a făcut bine calculele. Drumul cel mai scurt spre un loc de Europa League e întotdeauna prin Cupă, o competiție a surprizelor. Cea mai bună performanță de până acum a pandurilor a fost semifinala din 2007, pierdută în fața Rapidului. ”Anul trecut venisem într-un moment slab al echipei şi urma Cupa României, aşa că am spus atunci că nu are rost să ne intereseze această competiţie. Pentru o echipă cu 6 puncte şi ultimul loc după 10 etape în campionat era destul de greu să lupţi pe două fronturi atunci... Acum însă, nu se pune problema să nu abordăm partidele de cupă cu încredere şi cu speranţa de a merge cât mai departe. Nu ne-am propus neapărat ceva, dar este clar că fiecare partidă din Cupa României, indiferent ce adversar întâlnim, voi introduce în teren cea mai bună formulă de joc şi cei mai formă jucători pe care îi avem. De asta să fiţi siguri”, a încheiat Grigoraș.

Rezultate etapa a patra, Liga IV:

Petrofac Ticleni-Energetica Tismana                     3:1

Minerul II Mătăsari-Inter Bilteni                   4:1

Stiinta Dragutesti-Ştiinţa Peştişani                          1:3

Ştiinţa Hurezani-Unirea Cruşeţ                              0:2

Viitorul Negomir-Flacăra Roşia de Amaradia         6:0

Ştiinţa Turceni-Dumbrava Câlnic                           15:1

Dinamo Stăneşti-Vulturii Fărcăşeşti                       3:5

Internaţional Baleşti-Parângul Sadu                        1:0

Petrolul Stoina-Ştiinţa Ceplea                                1:1

Vizualizări: 99

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: