Pandurii au mai adus doi atacanţi

Lotul echipei Pandurii pentru retur începe să fie completat şi cu jucători de atac, acolo echipa antrenată de Petre Grigoraş având încă probleme serioase. Ieri echipa s-a reunit după două zile libere primite de jucători după stagiul de la Poiana Braşov, la primul antrenament fiind prezenţi încă doi jucători, un atacant brazilian şi golgheterul celor de la Năvodari, Sorin Chiţu. Este vorba de doi jucători care vor merge în Antalya cu lotul urmând ca antrenorul să mai testeze în stagiul de la Belek şi alţi atacanţi.

Perioada de pregătire fizică nu s-a încheiat pentru Pandurii, acumulările urmând să fie completate până la plecarea în Turcia şi chiar şi în stagiul de două săptămâni pe care gorjeni îl susţin la Belek. Cum era şi normal, în primul stagiu de la Poiana Braşov s-a pus accent doar pe pregătirea fizică. „Asta nu înseamnă că am rezolvat această problemă a pregătirii fizice care va continua şi în Antalya. Indiferent că vom avea şi jocuri, echipa va continua pregătirea în zilele în care nu vom avea meciuri. Vom încerca să continuăm pregătirea fizică combinată cu cea tehnico-tactică şi cu jocurile de verificare”, a precizat Grigoraş care a detaliat programul de pregătire al echipei precizând că după meciurile din Antalya mai e preconizat un mini-turneu de pregătire la Herculane în care Panduri vor avea programate şi două jocuri de verificare: „Le vom juca apoi în condiţiile din ţară şi în condiţiile în care va începe campionatul pentru a ne acomoda cât de cât cu terenurile şi condiţiile din campionat”.

Noutăţi

Ieri jucătorii au revenit la pregătire la Târgu Jiu unde au fost întâmpinaţi de un strat de peste o jumătate de metru de zăpadă. „Zăpada nu o să ne încurce pentru că nu o să stăm foarte mult aici şi un pic de zăpadă nu o să încurce pe nimeni. Deja vineri plecăm în Antalya şi acolo ne vor aştepta ploile dar sunt terenuri foarte bune de antrenament şi nu vor fi probleme din acest punct de vedere”, a explicat Grigoraş care aseară le-a permis jucătorilor, după ce au efectuat alergările de rigoare, şi un joc cu mingea pe zăpada de pe Municipal.

La antrenament au fost prezenţi toţi jucătorii care s-au antrenat la Poiana Braşov plus încă două noutăţi, brazilianul Conrado de Oliveira care se află în proba la Pandurii şi golgheterul celor de la Năvodari, Sorin Chiţu.

Conrado a fost adus la Târgu Jiu de impresarul brazilianului Cardoso, Demetrio Montannini. Acesta a jucat până în 2009 la Botafogo, în campionatul Paulista iar în 2010 a jucat la XV de Piracicaba, formaţie aflată pe locul I în seria a doua a campionatului Paulista. Tot ieri s-a alăturat lotului şi atacantul echipei Săgeata Năvodari, Sorin Chiţu, după ce conducerile celor două cluburi au ajuns la un acord cu privire la transferul acestuia.

Vizualizări: 100

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: