Pandurii au mers cu rezervele la Vaslui

Pandurii au mers cu rezervele la Vaslui 
Pandurii s-au deplasat la Vaslui fără o serie de jucători de bază dar şi fără antrenorul Sorin Cârţu care e suspendat la acest meci. Unii dintre titulari au fost lăsaţi acasă pentru a se odihni dar şi pentru a pregăti meciul cu Poli Iaşi, tehnicianul considerând că au jucat prea multe jocuri şi nu mai făceau faţă unei deplasări atât de dificile. Cei rămaşi la Târgu Jiu s-au antrenat aseară sub comanda lui Cârţu, din lotul echipei făcând deplasarea doar 15 jucători alături de trei dintre juniorii clubului. 

Fotbaliştii de la Pandurii s-au deplasat ieri spre Vaslui drumul fiind parcurs direct într-o singură zi. Lotul include 15 jucători din lotul echipei mari şi trei juniori de la grupa antrenată de Doru Mihuţ, Marian Olaru, Cristi Iclănzan şi Vasile Ştefan. Lotul deplasat la Vaslui îi include pe Stanca, Mingote - Popete, Chibulcutean, Cardoso, Grecu, Luţu, Murgan, Păcurar, Pârvu, Tilincă, Tremonti, Vancea, Arrieta, Andelkovic, Olaru, Iclănzan şi Ştefan. De la acest meci vor lipsi Raskovic şi Stângă care sunt suspendaţi precum şi Hidişan şi Stancu, ambii accidentaţi precum şi Martinovic care e plecat în Serbia pentru prelungirea vizei. Alţi patru jucători, Piţurcă, Vasilache, Ghindeanu şi Rusu au fost menajaţi la acest meci. 

Cârţu nu a făcut deplasarea la Vaslui cu echipa 

Antrenorul Sorin Cârţu nu a plecat cu echipa la Vaslui, luând această decizie de comun acord cu preşedintele Marin Condescu. „Sorin Cârţu nu merge la Vaslui. Şi aşa este suspendat şi nu poate sta pe bancă deci nu are rost să mai plece, el rămâne acasă şi pregăteşte meciul cu Iaşiul care trebuie obligatoriu câştigat. De ce să meargă? Să facă patru zile pe drum? Dacă aşa am fost programaţi, ce rost are să mai vorbim! Are şi la Târgu Jiu câţiva jucători pe care trebuie să-i pregătească. El a trasat exact sarcinile de joc, aşa că fiecare ştie ce are de făcut” a explicat azi preşedintele Marin Condescu precizând că şi jucătorii care s-au deplasat la Vaslui trebuie să arate că merită să poarte tricoul echipei: „Mergem cu o echipă care va juca la victorie. Sunt unii jucători care trebuie să intre şi să arate că merită să poarte acest tricou al echipei Pandurii.”

Strategie specială pentru Vaslui 

Tehnicianul Sorin Cârţu a explicat că strategia pentru acest joc e făcută cu acordul conducerii pentru a creea prospeţime la jocul de acasă cu Iaşul: „Am stabilit cu președintele că nu voi merge la Vaslui. Am făcut o strategie amândoi pentru partida asta plus că eu sunt și suspendat la acest meci. Ne-au rămas și niște jucători acasă pe care trebuie să-i antrenez. Ne dorim în acest fel să creăm puțină prospețime pentru jucătorii care au evoluat mai mult la echipa asta și care aveau un grad mai mare de oboseală. Toate în perspectiva jocului de sâmbătă cu Poli Iași.”

Rezervele au ocazia să confirme 

Cârţu crede că jucătorii care au făcut deplasarea sunt în mare parte nemulţumiţi că nu au jucat până acum şi au ocazia să joace şi să obţină un rezultat bun: „Sunt atâția jucători care și-au manifestat dorința de a juca, sau nemulțumirea că nu au jucat. Uite că acum au posibilitatea să joace. Să-i vedem. Eu am încredere că cei care au plecat acum la Vaslui pot să se întoarcă cu un rezultat bun. Sunt jucători antrenați, cu experiență, cu nimic mai prejos decât cei pe care i-am folosit în celelalte meciuri. Joacă Tremonti, joacă Tilincă, sunt atâția jucători. Ei de ce sunt la echipă? Nu sunt jucători titulari și jucători rezervă. Sunt jucători în lotul Pandurilor și au obligația să arate că merită să joace. Fără mine pe bancă au mai jucat, așa că nu e nimic nou. Pe bancă vor sta, așa cum s-a mai întâmplat, Mircea Irimescu și Florin Bejinariu.”
Pandurii au ajuns aseară la Vaslui şi au efectuat un antrenament scurt după o deplasare de zece ore cu autocarul. 


Vizualizări: 85

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: