Pandurii, învinsă de CSM Slatina în amical

Pandurii a pierdut la scor cel se-al şaselea meci amical programat în perioada de formare a lotului. Gorjenii au fost surclasaţi cu 6-0 de CSM Slatina în amicalul în care antrenorul Călin Cojocaru a mai testat o serie de juniori şi jucători aflaţi în probe.

Gorjenii au fost învinşi de o echipă mult mai puternic, cu lotul definitivat de mai mult timp, CSM Slatina începând pregătirea odată cu echipele de Liga 2, în speranţa că va mai prinde un loc în eşalonul secund. Şi transferurile sunt notabile la slătineni care emit deja pretenţii la promovare cu lotul format în această vară, după ce au învins şi echipe de Liga 1 în meciurile de pregătire. „Scorul partidei disputate pe terenul din Slatina a fost 6-0 pentru formaţia gazdă, care conducea la pauză cu 1-0, după un gol spectaculos marcat la vinclu, dintr-un sut puternic, de la 25 de metri, în minutul 45. Până la marcarea golului Pandurii a dominat jocul dar a ratat mai multe ocazii de a deschide scorul prin Acosta, Rasoveanu şi Obeng. După pauză ambele echipe au efectuat mai multe schimbări, antrenorul Călin Cojocaru trimiţând pe teren mai mulţi jucători juniori dar şi jucătorii aflaţi încă în probe, pentru a se edifica asupra acestora”, au informat oficial cei de la Pandurii.

Gorjenii au evoluat în prima repriză în formula: Iovicin – Afrim, Okeke, Robert Stancu, Robert Petre, Sean, Mensah, Acosta, Pleaşcă, Rasoveanu, Obeng, formulă care include majoritatea jucătorilor păstraţi în lot din sezonul trecut dar şi pe cei care au semnat contracte deja cu Pandurii. În repriza a doua antrenorul Călin Cojocaru a trimis pe teren jucătorii tineri din lot, juniori şi jucătorii aflaţi în probe, după pauză intrând pe teren Opriţa, Corduneanu, Tănăsoiu, Cojocaru, Mihai Stancu, Patrik, Habet, Lupuleţ, Dumitrescu şi Ciutacu.

Echipa din Slatina a informat că golurile au fost marcate de Cătălin Grigore, care a reuşit o dublă, căpitanul de echipă Cătălin Doman, care a marcat de trei ori, şi atacantul Alexandru Popovici, acesta fiind una dintre recentele achiziţii ale clubului.

Vizualizări: 729

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: