Pandurii l-a luat pe Nistor şi a renunţat la Buleică

Conducerea clubului Pandurii Lignitul Târgu Jiu a ajuns la un acord cu Concordia Chiajna pentru împrumutul pentru un an al jucătorului Alin Buleică. În acelaşi timp, clubul a anunţat că mijlocaşul Dan Nistor a semnat un contract pentru două sezoane cu Pandurii Târgu Jiu.

Tehnicianul Edi Iordănescu l-a dorit pe Nistor la Pandurii, unde acesta a evoluat şi sezonul trecut sub formă de împrumut de la echipa franceză Evian. Dan Nistor a ales definitiv Pandurii şi spune că îşi doreşte să ajute echipa la îndeplinirea obiectivelor stabilite pentru acest sezon. Mijlocaşul de 27 de ani s-a născut în Rucăr şi a debutat în fotbal la formaţia locală CS Rucăr, de la care a fost transferat la Internaţional Curtea de Argeş în anul 2008. Împrumutat apoi pentru două sezoane la CS Mioveni, Nistor a fost transferat de Pandurii Târgu Jiu în anul 2010, din acel sezon evoluţiile sale fiind din ce în ce mai bune şi fiind remarcat în următorii ani, iar din anul 2012 fiind convocat constant şi la echipa naţională. În anul 2013, după ce a contribuit la calificarea echipei în grupele Europa League, Nistor a fost transferat de francezii de la Evian, formaţie de la care în 2014 a fost împrumutat la Pandurii Târgu Jiu. În sezonul trecut, Nistor a marcat de două ori în 38 de meciuri jucate la Pandurii.

Vizualizări: 136

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: