Pandurii riscă să joace cu juniorii în retur

Pandurii Târgu Jiu vrea să transfere jucătorii aflaţi în probe la echipă şi să îi legitimeze pe cei care au fost împrumutaţi de la FCSB şi Rapid. Dacă nu o va putea face, având interdicţie la transferuri şi legitimări, Pandurii riscă să joace doar cu jucători juniori, iar la grupele de republicani nu mai are foarte mulţi juniori.

Pandurii are de departe cel mai tânăr lot din Liga a doua şi, cel mai probabil, îl va mai întineri dacă nu va primi acordul FRF de a transfera măcar jucători de 19 ani.

Majoritatea celor care se pregătesc acum cu echipa au între 18 şi 19 ani, dar legitimarea lor nu este posibilă deocamdată. Antrenorul principal Calin Cojocaru mai speră însă la un ajutor din partea FRF pentru a legitima aceşti jucători Under 19 ani.

Pandurii are acordul a 15 colege de competiţie să legitimeze jucători Under 19, dar acesta nu are  nici o valoare fără acceptul federalilor. „Noi ne dorim să putem continua competiţia şi la nivelul Ligii 2, dar şi la nivel de juniori. Pentru că, dacă nu am putea să facem aceste transferuri, cu siguranţă una dintre echipele de juniori nu va putea juca. Dacă jucăm noi la Liga 2 cu juniorii, atunci juniorii noştri nu se pot prezenta la meciuri. Iar la două neprezentări consecutive ne exclude şi pe noi din campionat. Interesul tuturor  este să se joace pentru că aşa este spiritul fair-play şi cred că e normal să ne lase să evoluăm”, a precizat Cojocaru care spune că situaţia e similară cu cea de la Sportul Snagov care a lăsat să plece jucătorii la Brăila şi se va retrage din campionat dacă nu va putea face transferuri.

„Snagovul nu s-a retras încă, dar aşteaptă şi ei această decizie, am văzut că au trimis ceva jucători  la Brăila. Dar am vorbit cu un reprezentant al lor şi cu certitudine, dacă nu îi vor lăsa să transfere, se vor retrage din campionat. Pentru că la fel sunt în imposibilitatea de a juca”, a spus Cojocaru.

La grupele de juniori de la Pandurii situaţia nu mai e atât de bună pentru că o parte dintre juniorii Under 19 sunt la prima echipă, iar o altă parte au plecat deja la Gilortul Târgu Cărbuneşti. Dacă cei care au rămas vor juca la prima echipă cu toţii, republicanii A riscă să nu mai poată evolua în campionat.

Vizualizări: 606

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: