Pandurii se va deplasa joi la CSO Filiaşi

Pandurii Târgu Jiu va juca joi meciul din faza a treia a Cupei României, în deplasare, cu CSO Filiaşi. Partida se va disputa cu începere de la ora 14:30 pe terenul din Filiaşi.

La doar două zile după revenirea de la Cluj, Pandurii va juca din nou în deplasare, de această dată în Cupa României. Gorjenii se vor deplasa la Filiași pentru meciul din turul 3 al Cupei României, meci programat joi, 8 octombrie, de la ora 14:30.

Pandurii nu se poate lăuda cu o formulă stabilă de echipă, apărând noutăţi în lot şi schimbări în prima echipă de la o etapă la alta, fie din cauza accidentărilor şi a suspendărilor, fie din cauza problemelor cu legitimarea jucătorilor. Din aceste motive echipa încă nu s-a omogenizat şi jocul are de suferit, Pandurii având cinci înfrângeri consecutive în acest sezon. Directorul sportiv al gorjenilor, Camilian Floroiu, a spus că meciul din cupă este foarte important pentru omogenitatea echipei:  „Orice competiţie şi orice joc este foarte important pentru Pandurii Târgu Jiu şi trebuie tratat ca atare. Pentru că o evoluţie pozitivă în Cupa României ne oferă posibilitatea să avem şi alte jocuri bune, jocuri care să ne aducă omogenitate şi relaţii de joc la ecjipă”.

Adversarii echipei Pandurii din cupă au o stare de spirit diferită pentru că CSO Filiaşi a reuşit trei victorii în cele patru meciuri disputate în acest sezon şi echipa are un moral bun. Preluată de gorjeanul Mario Găman în vară, echipa din Filiaşi se află pe locul doi în Seria 6 a Ligii 3  şi are obiectivul de promovare în Liga 2 şi de a merge mai departe în Cupa României.

Vizualizări: 464

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: