Pandurii va continua şi anul viitor cu acelaşi antrenor

Antrenorul Călin Cojocaru a spus că va continua la Pandurii Târgu Jiu şi în noul an. Chiar dacă au fost voci care i-au cerut demisia, după lipsa de rezultate din acest tur, conducerea clubului îi dă credit în continuare antrenorului timişorean.

Pandurii Târgu Jiu a încheiat anul cu o înfrângere, a 12-a din acest sezon, scor 2-3 în meciul cu liderul FCU Craiova. Jocul a fost însă unul bun al echipei gorjene şi a continuat pe aceeaşi linie a ultimelor etape, fapt ce i-a făcut pe conducătorii echipei să confirme faptul că vor continua cu acelaşi antrenor şi în anul 2021. „nu vrem să îl înlocuim pe Călin Cojocaru”, a spus directorul sportiv Camilian Floroiu la Radio Infinit.

Antrenorul Călin Cojocaru a declarat şi el că va primi în continuare credit de la conducerea echipei, mai ales că jucătorii l-au convins că merită să rămână: ”Aceşti băieţi minunaţi mă ghidează să rămân la Târgu Jiu. În întregime, eu i-am adus şi cred în ei foarte mult. Nu pot să îi las de izbelişte, fiindcă trebuie să am grijă de ei. Am vorbit cu conducerea de câteva ori. Le-am spus oficialilor clubului că, din punct de vedere al rezultatelor, am şi eu partea mea de vină şi, dacă vor, pot să aducă pe altcineva în locul meu. Mi-au spus că vor să continuăm, dar, bineînţeles, avem nevoie şi de rezultate, fiindcă sunt cele mai importante. Suntem noi săraci, dar jucătorii nu pot să plece, fiecare cum vrea. Ştiu că unii băieţi au oferte şi deja am avut discuţii cu ei. Ar vrea să continue la noi, dar să-i ajutăm şi noi puţin financiar, fiindcă este bine şi pentru ei, şi pentru noi, să avem continuitate, să păstrăm acelaşi lot”.

Echipa din Târgu Jiu a obținut doar șapte puncte pe parcursul celor 15 etape desfășurate până acum şi se află pe ultima poziţie a clasamentului.

Vizualizări: 583

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: