Pandurii – Craiova se joacă pe teren

Tensiunea care a precedat partida de azi dintre Pandurii şi Universitatea Craiova s-a risipit sâmbătă când gorjenii au ajuns la un acord cu Dinamo pentru reeşalonarea unei sume de bani. LPF a ridicat imediat sancţiunea de neprogramare, iar în această seară, de la ora 20:00, cele două echipe oltene din prima ligă se vor duela pentru a noua oară în Liga I, Pandurii reuşind doar două victorii şi un egal la Târgu Jiu în faţa Universităţii.

Badea şi-a dus jucătorii de sâmbătă în cantonament la Arcani, dar pregătirea a continuat şi ieri la Târgu Jiu, lotul pentru acest meci incluzând 20 de jucători. Acesta spune că a pregătit foarte bine acest meci care este important atât pentru echipă dar şi pentru antrenor: „E un meci foarte important pentru noi din toate punctele de vedere. Este important pentru toată lumea nu numai pentru mine”, a spus Badea care a făcut şi un apel la solidaritate a suporterilor cu echipa: „De-a lungul timpului Pandurii a trăit sub oblăduirea Craiovei de aceea invit în acest moment la o redobândire a identităţii, la o încurajare din toate punctele de vedere pentru echipa noastră”.

Se teme de forţa ofensivă a Craiovei

Antrenorul Ionuţ Badea apreciază că oltenii din Craiova sunt una dintre formaţiile bune ale campionatului care are un antrenor care impune o tactică defensivă riguroasă dar care are şi jucători buni de atac. „Craiova e o echipă disciplinată, fără prea mari principii ofensive, însă cu jucători cu calităţi individuale peste medie pe faza ofensivă. Mă refer aici doar la câţiva dintre ei, Piţurcă, Costea, Wobay sau Prepeliţă”, a spus Badea referitor la adversarul de azi partida fiind pregătită şi printr-un meci amical cu Minerul Motru, câştigat de elevii săi cu scorul de 3-0, marcatorii fiind Apostu, Stromajer şi Nistor.

 „Am pregătit foarte bine meciul, încercăm să găsim culoare către poarta adversă şi să blocăm jucătorii cheie ai lor, încercăm să aflăm despre adversar dacă joacă 90 de minute, unde şi pe ce posturi sunt probleme”

Ionuţ Badea, tehnicianul Pandurii

Vizualizări: 111

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Sport:

Citește și: