Pănescu a găsit motiv să-l „felicite” pe Cosmin Popescu

Gorjul participă și anul acesta la Târgul de Turism al României, dar doar Brâncuși și lucrările sale de la Târgu Jiu sunt prezentate ca principalele destinații pentru turiștii care vor să ajungă pe meleagurile marelui sculptor. Șeful asociației cabanierilor de la Rânca a remarcat că zona nu este în ofertele autorităților, iar asta l-a făcut pe Constantin Pănescu să își aducă aminte încă odată că de două decenii nimeni nu a asfaltat nici măcar o străduță în stațiune, deși taxele plătite de proprietarii de pensiuni sunt de ordinul milioanelor de lei.

Pănescu a avut o reacție în acest sens chiar la o prezentare pe care președintele Consiliului Județean, Cosmin Popescu, o făcea pe pagina sa de Facebook standului pe care Gorjul îl are amenajat la București, iar „felicitările” adresate acestuia nu sunt nici puține și nici ultimele, probabil, Rânca fiind lăsată mereu de izbeliște de autorități.

„Felicitări d-le Președinte CM Popescu pentru frumoasa organizare a standului ce reprezintă atracțiile turistice ale Gorjului, dar cu părere de rău vă comunic din informațiile mele că ați uitat cele aproape 80% din atracțiile turistice care nu se vad nici cât Coloana Infinitului, dar nici cât un scaun de la Masa Tăcerii... acestea se numesc: Peștera lui Zamolxe (Polovragi), Peștera Muierii, Rânca-Transalpina, Mănăstirile Polovragi, Tismana sau Lainici!!! Acest lucru este posibil și datorită nepăsării și lipsei de profesionalism de care dau dovadă cei care coordonează centrele de informare turistică, în cazul acesta cel din Novaci, care e făcut probabil pentru altceva. Chiar aș propune să fie trecuți într-un registru toți turiștii care se interesează de zonă exact ca la primiri urgenţe! De asemenea, felicitări și pentru cei aproape 26 km de asfalt pe drumurile turistice cum ironic posta cineva, dar în Rânca pe când primul km (1km) de asfalt măcar pe strada care duce la Biserică, că vin zeci și sute de mii de turiști anual??!”, a scris Pănescu în comentariul său.

În altă ordine de idei, Centrul de informare a turiștilor Târgu Jiu a postat pe pagina sa de Facebook, Info Târgu Jiu, un filmuleț care a strâns mii de vizualizări în week-end și în care sunt prezentați trei gorjeni celebri la București care îi invită pe potențialii turiști să ajungă în orașul lui Brâncuși.

Toma Cuzin, cunoscut mai mult ca „Firicel” din serialul „Las Fierbinți”, împreună cu realizatorul PRO FM Nono Semen și cu artistul Tavi Colen, au trecut pe la standul pe care Gorjul îl are amenajat la Târgul de Turism al României. Fiecare dintre ei a filmat un scurt îndemn pentru potențialii turiști, asigurându-i că au ce vedea dacă ajung la Târgu Jiu. Rânca și Transalpina au fost trecute sub tăcere de toată lumea, deși statisticile pe anul trecut arată că în stațiunea montană au fost de trei ori mai mulți turiști cazați decât la Târgu Jiu!

Vizualizări: 1,315

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Comunitate:

Citește și: