Paraschiv: Mi-am amânat învestirea din cauza unor articole făcute la comandă

Învestirea liberalului Mihai Paraschiv în funcţia de viceprimar la Târgu Jiu, în locul lui Matei Nădrag, a fost amânată din cauza unor articole apărute ieri în presa locală. Paraschiv spune că el a solicitat amânarea, până la viitoarea şedinţă de Consiliu Local, tocmai pentru a avea timp să demonstreze că nu este adevărat ceea s-a scris. Ba mai mult, în cazul în care va fi considerat vinovat este dispus să renunţe la funcţia de viceprimar.    

Rep.: Învestirea dumneavoastră în funcţia de viceprimar al municipiului Târgu Jiu s-a amânat. Cum comentaţi acest lucru?

M.P.: Personal am solicitat Consiliului Local şi colegilor de partid să amâne învestirea mea din cauza unor articole defăimătoare făcute la comandă. Am luat această decizie tocmai pentru a avea timp o lună de zile să fac lumină în acest caz. Nu vreau să aduc o imagine negativă Primăriei Târgu Jiu. Voi pune la dispoziţie chiar şi documente şi dacă se va demonstra că sunt vinovat de ceva voi renunţa la această funcţie.

Rep.: De ce spuneţi că articolele au fost făcute la comandă?

M.P.: Spun asta pentru că mă aşteptam să apară informaţii eronate despre mine. Am fost înştiinţat că vor apare articole făcute la comandă, întrucât sunt cel mai tânăr consilier local şi sunt multe persoane frustrate din cauză că nu pot ocupa postul de viceprimar. Prefer să nu fac nici un fel de nominalizare.

Rep.: Aţi avut legături cu lumea interlopă? Mă refer la afaceri cu Gelu Livezeanu.

M.P.:           Îl cunosc pe Gelu Livezeanu însă n-am mai vorbit cu el de cinci ani, mai precis de când a fost reţinut. În ceea ce priveşte afacerile noastre, ele s-au sfârşit înainte de a fi demarate. Era vorba de a face împreună nişte cartiere de apartamente. Firma în care eram asociat cu Gelu Livezeanu nu a funcţionat niciodată.

Rep.: Dacă veţi fi viceprimar ce se va întâmpla cu afacerile dumneavoastră?

M.P.: Două dintre firmele mele nu au desfăşurat nicio activitate, întrucât aceasta consta în dezmembrarea de autocamioane, ceea ce în Gorj nu prea există. La ora actuală nu am activă decât o firmă de reparaţii auto. La toate firmele mele sunt asociat cu soţia şi chiar luni dimineaţă, înainte de a citi presa, începusem să fac actele adiţionale pentru a transfera totul pe numele ei, întrucât legea nu-mi permite să mă ocup şi de afaceri pe perioada mandatului. Acum am sistat aceste demersuri pentru a vedea ce se întâmplă în continuare.

Rep.: V-aţi făcut deja proiecte pentru mandatul de viceprimar?

M.P.: Bineînţeles, că am mai multe proiecte, însă nimeni nu mă întreabă despre intenţiile mele, ci doar despre afaceri. Sunt adeptul spaţiilor verzi şi vreau să creez mai multe locuri de joacă pentru copii. Am proiecte pe energia regenerabilă şi vreau să rezolvăm problema câinilor fără stăpân.

Rep.: Referitor la câinii fără stăpân, nu vă temeţi că vă veţi crea probleme cu soacra (n.r. Carmena Şerbănoiu, preşedinte ProAnimals), ţinând cont de faptul că dânsa reprezintă o asociaţie de protecţia animalelor?

M.P.: Este posibil să intru în conflict cu soacra, însă înainte de toate sunt părinte şi mă voi zbate pentru rezolvarea problemei câinilor comunitari.  

Vizualizări: 150

Trimite pe WhatsApp

Alte articole din Editorial:

Citește și: